Trei societăți din Dorohoi care au angajat străini, verificate de inspectorii ITM și polițiști!

Au fost identificați patru bărbați din Algeria, China, Georgia și Turcia.

Pe 15 februarie, polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au organizat şi desfăşurat, în Municipiul Dorohoi, o activitate specifică de control ce a avut ca scop prevenirea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.

Au fost verificate trei societăți comerciale cu domeniul principal de activitate construcții, comerț și HORECA.

Ca urmare a verificărilor efectuate au fost identificați patru bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 56 de ani, din Algeria, China, Georgia și Turcia.

„Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost identificate nereguli în privința străinilor și nici a angajatorilor”, a declarat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

În prezent, în Județul Botoșani sunt aproximativ 38 de societăți comerciale care au angajați cetățeni străini.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doliu în învățământul botoșănean: ”A plecat dintre noi la doar 33 de ani!” / ”Fetița mea iubită, îngerul meu din cer…”

astăzi, 08:43

Durere sfâșietoare într-o familie din Botoșani, dar și în colectivul greu încercat acum de plecarea la cele veșnice a unei tinere care avea toată viața înainte. Era...

Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!

astăzi, 08:05

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...

Iftime a luat o decizie: ”Și eu îi strigam demisia la televizor. La mine strigam «Prostule!»”

astăzi, 07:47

În meciul cu Oţelul Galați 1-1, din etapa a 15-a a SuperLigii, suporterii FC Botoșani i-au cerut insistent demisia lui Marius Croitoru. Valeriu Iftime a recunoscut că şi el a strigat acelaÅ...