Trei primării din judeţ cer stingerea datoriilor
Stiri Botosani Thursday, 8 September 2016 ActualitateTermenul limită pentru depunerea cererilor de către unităţile administrativ-teritoriale este sfârşitul lunii octombrie iar prefectul Dan Nechifor crede că numărul solicitărilor va creşte, mai ales din partea primăriilor care nu au beneficiat de fonduri în urma rectificării bugetare.
“Nu este prima Ordonanţă care se dă pentru ompensarea obligaţiilor. Mulţi depun cereri, dar fac precizara că este vorba de obligaţii la 30 iunie. Câţi îşi permit să aibă obligaţii la 30 iunie, pentru că Fiscul pune poprire", a precizat prefectul.
Pentru a veni în ajutorul bugetelor locale ale primăriilor şi pentru soluţionarea unor probleme bugetare cu care se confruntă unele spitale şi furnizori de agent termic în sistem centralizat, Guvernul României a aprobat printr-o ordonanţă un mecanism de stingere a plăţilor restanţe.
În valoare totală de 450 de milioane de lei, sumele pentru plata datoriilor vor fi alocate pe baza unor cereri ce se depun până la data de 31 octombrie la direcţiile regionale ale finanţelor publice, conform unei proceduri descrisă de aceeaşi ordonanţă. (în speţă este vorba despre OG nr.14 din 2016) Sumele alocate vor fi utilizate exclusiv pentru stingerea obligaţiilor fiscale restante, aşa cum sunt cuprinse în certificatul de atestare fiscală la data de 30 iunie 2016, fie că fac sau nu obiectul eşalonărilor sau amânărilor la plată.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”
Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider / De la Kiev se anunță că Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”!
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski şi con...
Doi soți din Dorohoi, alături de șase dintre copiii lor, în pelerinaj la Cuvioasa Parascheva: ”E ca la o vânătoare de comori, iar comoara este Sfânta!” - VIDEO
Au opt copii, o familie fericită și unită, chiar dacă lipsurile îi supun la grele încercări. Pentru că vor să îi mulțumească Lui Dumnezeu, au ajuns astăzi la Iași, pentru ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.44 secunde