Familia militarului originar din Botoşani, arestat la Cluj, rupe tăcerea. "Băiatul meu mi-a spus: Mamă, nu sunt vinovat. Mi-au întins o cursă!"
Stiri Botosani Thursday, 8 September 2016 ActualitateReporterii Gazetei de Cluj au fost contactați de sora militarului acuzat că ar fi traumatizat o minoră de opt ani, pentru a relata o altă versiune a poveștii. De asemenea, mama acestuia a acceptat să ne dezvăluie în exclusivitate ce a discutat cu inculpatul la scurt timp după ce a fost arestat.
Anamaria Maxim, sora militarului Marius Constantin, ce se află în arest după ce vineri a fost acuzat de corupere sexuală și racolare minori în scopuri sexuale, susține că tot acest caz este o înscenare pronită de la tatăl fetiței de 8 ani, Titus Sușa, fost coleg de unitate cu acuzatul.
"Tatăl fetiței despre care se spune că a fost traumatizată de fratele meu, a fost și el militar la aceeași unitate unde era Marius. În urmă cu doi ani, a demisionat și a plecat la muncă în Italia, iar acolo a suferit un accident și și-a pierdut ambele picioare. A pierdut totul și acum se răzbună pe fratele meu care în mai puțin de o lună trebuia să se pensioneze. Marius Costantin Maxim a crescut trei fete cum a putut el mai bine după ce l-a părăsit nevasta și l-a lăsat cu datorii de 300 de milioane. Cum să creadă o țară întreagă că el ar fi în stare de așa ceva? Titus Sușa, tatăl fetei m-a sunat cu câteva zile înainte să fie arestat Marius și mi-a spus că fratele meu o va păți. Vineri, când l-au arestat mi-a dat sms și m-a anunțat. Cum este posibil să facă așa ceva. Să inventeze un asemenea lucru și să mă anunțe că a reușit să îl bage la pușcarie pe fratele meu. Mama mea este terminată", declară Anamaria Maxim pentru sursa citată.
În altă ordine de idei, mama reținutului a spus că a reușit să îl viziteze în arest pe acesta și ne-a transmis ce susține acuzatul.
"Eu cu iubita băiatului meu, stăteam pe hol așteptând ca polițistul să îl aducă să îl vedem. Am reușit să îi povestim la polițist că tatăl fetei a sunat-o pe fiica mea în Irlanda cu trei zile înainte și că apoi băiatul meu a fost arestat. I-am spus că nu se leagă multe acuzații, iar polițistul ce era la ușă ne-a spus că a auzit-o pe avocata ce se ocupă de caz spunând că dosarul e curat și că nu are pentru ce să îl condamne. În 22 de ani de muncă, băiatul meu nu a greșit cu nimic. El tot timpul a fost un tată grijuliu și responsabil mai ales cu familia lui, deși l-a părăsit fosta soție ca să plece în străinătate. La mine în casă a dormit de fiecare dată de Paște și de Anul Nou cu nepoata mea 16 ani. Niciodată nu a generat vreo problemă. Dacă tatăl fetiței spune că băiatul meu a traumatizat-o de trei ori pe minoră, de ce nu a anunțat autoritățile de prima dată? Iar nu se leagă ceva. Noi am sunat la unitate și ni s-a spus că niciodată la muncă nu a cauzat probleme niciodată. Tatăl fetei era prieten bun cu băiatul meu și l-a ajutat întotdeauna când el a venit din Italia. Nu știu de ce s-a întors împotriva fiului meu.
Am apucat să vorbesc cu băiatul meu și mi-a spus Mamă, nu sunt vinovat. Mi-au întins o cursă. Am făcut contestație. Tatăl fetei mi-a întins cursa. Doamne ferește. Este o făcătură! Sunt lucruri ce nu se leagă între ele. I-am spus: Dragul mamii dacă într-adevăr ești nevinovat cere un test cu detectorul de minciuni și pentru tine și pentru tatăl fetiței. Am auzit că familia aceea e în criză de bani și a spus că va duce fetița la un psiholog anume și că îl va costa pe băiatul meu", declară în lacrimi mama militarului acuzat de corupere sexuală.
De altfel, Marius Constantin Maxim suferă de diabet și are nevoie de insulină zilnic.
Potrivit mamei acestuia, acuzatul susține că doar a salutat-o pe minoră și a întrebat-o cum se descurcă cu școala având în vedere că urma să înceapă clasa a doua.
Publicația Dejeanul.ro preciza miercuri, 7 septembrie că un militar in varsta de 43 de ani, angajat la o unitate militara din cartierul Dealul Florilor din Dej, a marcat pe viata o fetita de doar 8 ani.
"Barbatul, originar din Botosani, care locuia in Caminul de Garnizoana din Dej, in ultimele 3-4 luni ar fi abuzat sexual o fetita de doar 8 ani care locuia intr-un bloc de pe strada Pepineriei. Anchetatorii spun ca in tot acest timp, in repetate randuri, cadrul militar o ducea pe fetita in scara unui bloc, in spatele tomberoanelor sau chiar in padurea Bungar, unde in timp ce ii arata minorei filme pentru adulti pe telefon, isi provoca placeri. Vineri, fapta a fost pe punctul de a se repeta, si in timp ce militarul o astepta pe fetita in scara unui bloc, incepand deja sa se masturbeze, in locul acesteia au mers politistii. Acestia l-au incatusat si l-au dus imediat la audieri. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, urmand sa fie cercetat de Parchetul Militar. Oamenii legii au informatii ca fetita de opt ani nu a fost singura victima a militarului Marius Constantin M., si ca acesta ar fi incercat sa corupa o alta minora de doar sapte ani, dupa ce i-a cumparat o punga de chips-uri", se arată în știrea publicată de sursa mai sus menționată.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Gigi Becali, după eșecul de la Botoșani: ”Mândria nu are scuze” / ”Mi-a dat Dumnezeu o palmă!” (Video)
FCSB a irosit, astfel, șansa de a avansa în primele 3 din campionat și rămâne pe locul 6 după 16 etape desfășurate în sezonul regulat al SuperLigii României. ”Ch...
La un pas de a rămâne fără case, pompierii au intervenit rapid și le-au salvat locuințele!
Două case au fost în pericol, noaptea trecută, după ce funinginea din coșul de fum s-a aprins. S-a întâmplat în localitățile Iacobeni și Oneaga. Pompierii din c...
Calendar ortodox, 23 noiembrie: Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, Episcopul Iconiei, şi Grigorie, Episcopul Acragandelor
Sfântul Cuvios Antonie era de neam român şi s-a născut în 1628 la Ianina, în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la sfânta bise...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.05 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici