Trei minori, retinuti de politie pentru viol, tentativa de viol si furt!

Doi minori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar al treilea este internat la Neuropsihiatrie Infantilă, find acuzaţi de viol, tentativă de viol şi complicitate la viol! Victima este o femeie de 42 de ani, care, în reclamaţia facută la Poliţie, a omis să spună faptul că violul s-a petrecut după ce a colindat, cu cei trei adolescenţi, prin mai multe baruri.  
 
În ziua de 21 iunie, în jurul orei 16.30, poliţiştii din comuna Răuseni au fost sesizaţi de către B. Andruţa, de 42 de ani, din satul Hlipiceni, judeţul Botoşani, cu privire la faptul că în cursul zilei, în jurul orei 11.00, în timp ce deplasa pe DJ 282 în localitatea Hlipiceni, a fost abordată de trei tineri necunoscuţi, care se deplasau cu un atelaj hipo şi care s-au oferit să o conducă spre domiciliu.

Femeia a spus că s-a urcat în căruţă, însă cei trei tineri nu au mai lăsat-o să coboare şi, conducând-o pe imaşul satului Răuseni, toţi trei, prin întrebuinţarea de acte de violenţă, au întreţinut cu ea raporturi sexuale.

Femeia a mai reclamat de asemenea faptul că, în aceeaşi împrejurare, cei trei i-au sustras suma de 600 lei şi un telefon mobil, pe care le avea asupra sa.

Primele cercetări efectuate în cauză de către poliţişti au stabilit că, în dimineaţa zilei de 21.06.2010, femeia a încasat de la oficiul poştal din comuna Răuseni suma de 293 lei, după care s-a deplasat la un bar din localitate, unde s-a întâlnit cu B. Cătălin Marin, de 17 ani, B. Constantin, de 16 ani, şi B. M., de 15 ani, toţi din localitatea Răuseni, împreună cu care victima a consumat băuturi alcoolice, după care cei trei adolescenţi s-au oferit să o conducă la domiciliu, lucru cu care victima a fost de acord.

Pe drum, cei trei au convins partea vătămată să mai consume cu ei băuturi alcoolice şi au oprit la alte două baruri.

"În timp ce se aflau în cel de-al treilea bar, în jurul orei 11.00, B. Cătălin Marin le-a propus celorlalţi doi tineri să întreţină raporturi sexuale cu femeia şi, pentru a face acest lucru, au îndemnat-o să se urce în căruţă. În continuare s-au deplasat pe imaşul satului Răuseni, unde au dat jos partea vătămată din căruţă şi, aşezând-o pe sol, au început să o dezbrace, moment în care aceasta şi-a dat seama de intenţiile învinuiţilor şi s-a împotrivit, încercând să fugă. În acele momente, B. Cătălin Marin a încercat să întreţină un raport sexual cu victima, în timp ce ceilalţi doi au imobilizat-o la sol, însă a renunţat la activitate din proprie iniţiavă", a precizat inspector pr. Daniela Darea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoşani.
 
În aceste împrejurări, B. Constantin a întreţinut el cu partea vătămată un raport sexual, ajutat de ceilalţi doi, care o ţineau imobilizată.
 
După consumarea faptelor arătate, tinerii au abandonat partea vătămată în acel loc şi, în timp ce se deplasau spre localitatea de domiciliu, B. Cătălin Marin şi B.Constantin, fără a fi observaţi de al treilea învinuit, au găsit în atelajul hipo suma de 110 lei şi un telefon mobil, care căzuseră din buzunarele părţii vătămate pe timpul transportului. Cei doi, cunoscând cui aparţin bunul şi banii, şi le-au însuşit, dispunând ulterior asupra acestora, prejudiciul fiind recuperat parţial.  
         
În cauză cei trei tineri sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
-tentativă la viol şi furt calificat – B. CĂTĂLIN MARIN;
-viol şi furt calificat – B. CONSTANTIN;
-complicitate la viol – B. M.. Acesta a fost internat la Secţia de Neuropsihiatrie Infantilă Botoşani, în vederea expertizării psihiatrice.


Totodată, faţă de B. CĂTĂLIN MARIN şi B. CONSTANTIN a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând a fi prezentaţi în cursul  zilei de astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de arestare preventivă.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Gestul unui stareț din Botoșani pentru voluntarii care participau, sâmbătă, la o activitate voluntară de împădurire!

astăzi, 17:06

Membrii Asociației ”Botoșani la Pas” au fost sâmbătă, 21 martie, alături de jandarmii botoșăneni, la o acțiune de împădurire, cu ocazia Zilei Internaționale a Păduri...

AFM anunță închiderea și ecologizarea depozitului de deșeuri din Darabani

astăzi, 16:49

Administrația Fondului pentru Mediu anunță depunerea solicitării pentru acordul de mediu privind închiderea și ecologizarea depozitului de deșeuri din Darabani, județul Botoșani. Admi...

Aducerea Sfintei Lumini la București: Precizări de la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim

astăzi, 16:08

Patriarhia Ierusalimului și autoritățile israeliene pregătesc deja ceremonia de primire a Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare. Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Arhima...

-->