Mopedist ranit in urma unui accident produs pe un drum national cu denivelari!
Stiri Botosani Tuesday, 22 June 2010 ActualitateLuni după-amiază, poliţiştii dorohoieni au fost sesizati cu privire la faptul că pe DN 29F, în localitatea Dragalina, comuna Cristineşti, judeţul Botoşani, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime.
"Primele cercetări efectuate la faţa locului au stabilit că în ziua de 21.06.2010, în jurul orei 18.50, în timp ce conducea mopedul marca Malagutti pe DN 29F, în localitatea Dragalina, B. Gheorghe, de 36 de ani, din satul Baranca, comuna Cristineşti, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile unui drum cu denivelări, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut pe carosabil", a precizat inspector pr. Daniela Darea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoşani.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului mopedului, care a fost transportat la Spitalul municipiului Dorohoi, fiind ulterior transferat la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a rămas internat.
Conducătorul mopedului nu purta cască de protecţie, iar factorul drum a influenţat producerea accidentului, carosabilul prezentând denivelări generalizate.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...
Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!
Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...
Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO
Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.64 secunde