Transportul public local în Botoșani împarte cetățenii în două tabere. „Îți este greu să te mai urci, că te poți îmbolnăvi de orice boală” / „N-am ce comenta!” (video)

Transportul public local în Botoșani împarte cetățenii în două tabere. „Îți este greu să te mai urci, că te poți îmbolnăvi de orice boală” / „N-am ce comenta!” (video)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

Transportul public în comun în municipiul Botoșani împarte cetățenii în două tabere: cei care și-ar dori din nou pe străzi tramvaiele și cei care nici nu vor să audă de ele, fiind foarte mulțumiți de actualele autovehicule care efectuează transportul public la nivel local. Numărul botoșănenilor mulțumiți de nivelul transportului public la nivel local este mult mai mare în comparație cu cel al persoanelor care nu prea îl agreează.

Cu toate acestea, o analiză publicată pe Economica.net arată faptul că orașul Botoșani este pe locul 7 cu cel mai dificil transport în comun, cu un scor de 69,1%.

Conform percepțiilor locuitorilor, orașul Brașov ocupă prima poziție în clasament, cu un scor de 84,6, fiind considerat în acest moment cel mai accesibil oraș din perspectiva transportului în comun.

Reporterii Știri.Botoșani.Ro au luat și ei „pulsul” botoșănenilor. Cei mai mulți dintre cetățeni se declară mulțumiți de nivelul transportului public în comun în municipiul reședință de județ.

Botoșănenii le-au transmis reporterilor că transportul public în comun este ok în momentul de față, chiar dacă poate ar mai avea nevoie de îmbunătățiri în ceea ce privește confortul. Una dintre cele mai aglomerate stații este cea de la Piața Centrală, acolo unde mare parte dintre călători sunt bătrânii care și-au făcut cumpărături în zonă.

Printre aspectele pozitive de care botoșănenii sunt mulțumiți se numără comportamentul și atitudinea personalului față de călători. Cât despre timpul de așteptare, cetățenii spun că nu poate fi comentat, deoarece oamenii sunt mereu pe grabă.

N-am ce comenta. Așa cum este (transportul public local nota red.) noi suntem mulțumiți. Este bine, acceptabil”, a spus un cetățean, care aștepta autobuzul în zona Industrială.

Locuitorii din zonele limitrofe ale municipiului Botoșani sunt cei care folosesc cel mai des mijloacele de transport în comun, dar și cei care locuiesc în zone relativ bune din oraș.

„Este bine, comparativ cu ce era. Și personalul este altfel, se comportă mult mai frumos, în general față de bătrâni. Mulțumitoare curățenia, iar ca timp de așteptare... toată lumea este grăbită”, a precizat o botoșăneancă.

„Este foarte slab, este la pământ”

O bătrână s-a plâns de faptul că este foarte aglomerat și sunt nevoiți să aștepte tot mai mult până vine următorul mijloc de transport.

Este aglomerat, stăm câte o oră până mergem. Mai ales cu 3-ul, greu” / „Mergeți pe bulevard și vedeți când vine 2-ul, la cât timp vine. Este foarte slab, este la pământ (...)”

Printre nemulțumirile cetățenilor se numără lipsa curățeniei din autobuzele care efectuează transportul.

Sunt unele autobuze, eu nu știu chiar cum pot fi atât de mizerabile, chiar și scaunele. Hai că pe jos nu, dar unele scaune sunt sub orice critică. Îți este greu să te mai urci, că te poți îmbolnăvi de orice boală”, a adăugat o femeie.

„Da, era mult mai bine” / „Era jalnic”

O mare parte dintre botoșăneni abia așteaptă să scape de dalele de tramvai care au mai rămas pe unele străzi din municipiu, însă sunt străzi intens circulate. De exemplu, pe Calea Națională, cea mai mare arteră din orașul Botoșani, dar și pe strada Ion Pillat încă mai există șine de tramvai.

Casarea acestora a fost inclusă pe un proiect care a fost pus pe masa consilierilor locali în ședința ordinară aferentă lunii august. O parte dintre aleșii locali nu au fost de acord cu votarea acestui proiect, ori s-au abținut de la vot. Pentru că nu a întrunit numărul de voturi, proiectul nu a fost aprobat.

Proiectul urmează să fie dezbătut în ședința ordinară aferentă lunii septembrie, care va avea loc luni, 30 septembrie.

Astfel, cetățenii municipiului Botoșani mai au de așteptat până când vor putea circula prin oraș cu mașinile fără probleme și fără gândul că își pot strica ceva la mașină în orice moment.

Mulți locuitori spun că tramvaiele nu mai aveau ce căuta pe străzile Botoșaniului și că nici nu mai erau de actualitate, chiar dacă unii consideră că era mai bine cu ele înainte.

Da, erau ok, dar mai ok sunt autobuzele astea. Tramvaiele nu mai erau de actualitate” / „Nu am cuvinte, era jalnic. Sub nicio formă nu aș vrea să fie reintroduse”

O botoșăneancă a spus că pe vremea tramvaielor parcă nu era așa aglomerat.

Era totuși mai altfel când era tramvaiul, parcă nu era așa aglomerație” / „Da, era mult mai bine. O distrugere, o distrugere de bani a fost asta. În loc să o lanseze să meargă mai bine, ei au distrus-o

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Șosele cu bucluc pentru șoferii botoșăneni. „Se pregătește să devină un crater” / „Nu există zi dată de la Dumnezeu să nu sun” (foto, video)

astăzi, 15:35

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local pentru luna septembrie, Eugen Țurcanu, ales local din partea Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani, a avut o interpelare...

S-a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la Drumul Vămii! (foto, video)

astăzi, 15:06

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a semnat în cadrul ședinței de plen de luni, 30 septembrie, contractul de finanțare din fonduri europene a lucrărilor de mode...

S-a votat! Consilierii au fost de acord cu scoaterea șinelor de tramvai din Botoșani! (foto, video)

astăzi, 13:59

Șoferii pot răsufla ușurați de astăzi. Primul pas pentru ca șinele de tramvai din municipiul Botoșani să dispară a fost făcut. Luni la amiază, în ședința ordinară aferentă luni...