Traian Băsescu, apel în miez de noapte către preşedintele Ucrainei
Stiri Botosani Wednesday, 19 February 2014 Actualitate`Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, este profund îngrijorat de valul de violenţă şi de pierderile de vieţi omeneşti produse în confruntările de pe străzile Kievului, acolo unde protestatarii Euro-Maidanului se confruntă cu forţele de ordine. România a trecut prin confruntări violente, în Revoluţia din 1989 peste 1.000 de persoane pierzându-şi viaţa în lupta pentru libertate şi democraţie. Am învăţat atunci că violenţa nu este o soluţie şi că opţiunile trebuie căutate prin dialog democratic. Domnul preşedinte Traian Băsescu face apel la preşedintele Ucrainei, domnul Viktor Ianukovici, să nu recurgă la forţă şi să nu ordone reprimarea protestatarilor. Un asemenea gest nu poate constitui o soluţie democratică la criza de credibilitate a actualei majorităţi parlamentare`, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
În comunicatul citat se mai menţionează că o soluţie la actuala criză cu care se confruntă Ucraina nu poate fi continuarea reprimării manifestanţilor prin violenţă, fapt ce va duce, cu certitudine, la escaladarea confruntărilor.
`Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, face apel, totodată, la preşedintele Ucrainei, domnul Viktor Ianukovici, să găsească soluţii prin dialog pentru a preveni creşterea numărului de victime la Kiev, dar şi în alte zone din Ucraina`, se mai menţionează în comunicatul amintit.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.26 secunde