Traian Basescu a retrimis Parlamentului legea privind stimulentele bugetarilor

Traian Basescu a retrimis Parlamentului legea privind stimulentele bugetarilor

 TRAIAN BASESCU  

Presedintele Traian Basescu a retrimis, astazi, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, anunta Presedintia Romaniei intr-un comunicat de presa.

In motivarea cererii de reexaminare, presedintele spun ca existenta unor fonduri precum cele la care face referire aceasta dispozitie, reglementate de art. 227 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura Fiscala, alimentate prin retinerea unor cote din sume destinate a se face venit la bugetul de stat, este de natura a produce dezechilibre si inechitati în colectarea si distribuirea fondurilor bugetare: "În acest sens, consideram ca se impune abrogarea dispozitiilor legale care reglementeaza instituirea unor astfel fonduri care priveaza bugetul de stat de încasari în scopul stimularii personalului pentru îndeplinirea atributiilor de serviciu".

In cererea presedintelui, se mai arata ca "Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice impune ca începând cu anul 2010, toti salariatii din administratia publica centrala sa fie reîncadrati pe aceeasi grila. Având în vedere acest aspect, consideram ca si personalul vizat de prevederile Legii transmise spre promulgare trebuie sa beneficieze de aceste prevederi si, implicit, de aceleasi drepturi de salarizare cu personalul din celelalte institutii si autoritati din administratia publica centrala".


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....