Traian Băsescu a mai semnat o graţiere!
Stiri Botosani Wednesday, 1 October 2014 Actualitate"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 1 octombrie a.c., decretul de grațiere a doamnei Crina Tănasă pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani de închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de Art. 192 alin. (2) Cod penal, precum și a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de Art. 208 - 209 lit. a) Cod penal, dispusă prin sentinţa penală nr. 456/21.05.2002 a Judecătoriei Strehaia (județul Mehedinți), pentru că a sustras un telefon mobil dintr-o locuință.
Decizia domnului președinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Doamna Crina Tănasă este mamă a șapte copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani și suferă de afecțiuni psihice", se arata pe pagina Administratiei Prezidentiale.
Reamintim că președintele Traian Băsescu a mai semnat anul acesta alte două decrete prin care a mai grațiat două femei, printre care o femeie de 72 de ani de ani, care a fost condamnată pentru corupție.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.41 secunde