TRAGEDIE la o balastieră din Corni! A murit după ce a fost strivit de o volă! FOTO

Un bărbat în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața, miercuri după-amiază, după ce a fost călcat de o volă.

Bărbatul, angajat la o firmă din Dorohoi, a mers la balastiera din Corni cu un camion pentru a lua balastru pe care trebuia să îl ducă la Tulbureni, pentru o lucrare executată de firma Elsaco. Era al doilea transport pe care îl efectua în ziua de miercuri.

În timp ce aștepta să încarce, șoferul unei vole a dat cu spatele dar nu l-a observat pe șoferul camionului, Constantin I., trecând cu roțile peste acesta.

Bărbatul de pe volă, în vârstă de 61 de ani, a povestit că l-a văzut pe celălalt şofer intrând în cabina camionului, dar nu a mai văzut când a ieşit, iar când a dat cu spatele a crezut că nu este nimeni în acea zonă.

“El a plecat la cabină. Am pus două cupe sus şi urma a treia. Ce a căutat în spatele meu nu ştiu. Dacă îl vedeam nu opream? Am simţit când am trecut cu roata peste el. După ce am discutat cu el ce are de încărcat s-a dus la cabină. Am văzut când s-a dus", a spus Constantin Vasile, şoferul volei. 

La fața locului a ajuns în scurt timp și o Ambulanță, dar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs această tragedie, iar cazul a ajuns și în atenția inspectorilor de muncă.

Accidentul s-a produs ca urmare a manevrării necorespunzătoare a unui utilaj de încărcare-descărcare de tip volă. Culpa este comună. Cel accidentat a intrat în zona de acţiune a utilajului şi ca atare a fost călcat, a declarat Ovidiu Ciortea, inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani. 
 


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mesajul ministrului Mihai Dimian de Ziua Educației: „Cât mai mulți copii care să deschidă o carte din curiozitate”

astăzi, 09:15

Pe 5 octombrie este sărbătorită Ziua Mondială a Educației. Cu această ocazie, Mihai Dimian, ministrul Educației, a transmis un mesaj pentru toți colegii săi din sistemul de învățăm&a...

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, vrea eliminarea competițiilor sportive poluante din orașe!

astăzi, 08:56

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a trimis garda de Mediu să verifice legalitatea desfășurării în București a unei competiții de „drift”, consider&acir...

Fetița cu gropițe din Botoșani a câștigat premiul noului sezon al emisiunii „Vedeta familiei”! (Video)

astăzi, 08:08

„Vedeta Familiei” este o emisiune-concurs muzical dedicată copiilor talentați, care aduce pe scenă nu doar voce, ci și emoție, pasiune și sprijinul celor dragi. În fiecare ediÈ...