Tragedie în Spania: Un român se afla în trenul morții, „era într-un apel video cu familia în momentul accidentului”

Un accident feroviar produs duminică, 18 ianuarie 2026, în apropiere de localitatea Adamuz, în provincia Córdoba din Spania, s-a soldat cu 39 de morți, iar bilanțul ar putea crește pe măsură ce echipele de intervenție reușesc să ajungă la toate victimele din vagoanele avariate.

Printre călătorii care se aflau în cele două trenuri de mare viteză care s-au ciocnit provocând o adevărată tragedie feroviară în care au murit cel puțin 39 de oameni se aflau și români, potrivit presei din Spania.

Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat, prin intermediul Consulatului General al României la Sevilla, în cazul accidentului feroviar produs în regiunea Cordoba şi a făcut demersuri în regim de urgenţă pe lângă autorităţile locale pentru obţinerea unor informaţii oficiale cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate. Potrivit MAE, deocamdată, autorităţile spaniole nu pot oferi astfel de date, procedurile de descarcerare şi ancheta fiind în curs. 

 

Presa din Spania publică însă povești dramatice ale supraviețuitorilor, printre ei fiind și un cetățean român. Acesta era în telefon cu familia sa când a avut loc accidentul teribil care a dus la moartea a 39 de oameni.

„Familiile au uneori reuniuni, cum ar fi cea a unui tânăr român. În momentul accidentului, era într-un apel video cu familia sa. Telefonul i-a zburat din mână. Au trecut câteva ore chinuitoare până când familia sa a aflat în sfârșit că este bine, că supraviețuise accidentului”, scrie presa locală din Andaluzia.



Rudele sale din România au trăit ore de panică, fără să știe dacă a supraviețuit, în timp ce autoritățile și voluntarii încercau să identifice persoanele rănite și pe cele dispărute. Potrivit Cordopolis, românul a fost evacuat printre primii supraviețuitori și transportat la Pavilionul Municipal din Adamuz, unde fusese improvizat un punct de prim ajutor. Acolo, voluntarii au oferit pături, apă și sprijin psihologic celor aflați în stare de șoc. Abia după câteva ore, familia sa a reușit să afle că este în viață și că a scăpat cu răni ușoare.

MAE nu poate confirma încă informațiile postate în presa spaniolă

Ministerul Afacerilor Externe anunță că, prin Consulatul General al României la Sevilla, a activat procedurile de urgență după gravul accident feroviar produs în regiunea Córdoba. Autoritățile române au solicitat informații oficiale privind posibila implicare a unor cetățeni români, însă, pentru moment, datele nu pot fi confirmate.

Cum s-a produs accidentul

Coliziunea a avut loc după ce un tren Iryo care circula pe ruta Málaga–Madrid a deraiat și a pătruns pe linia paralelă, unde se deplasa un tren Alvia pe direcția Madrid–Huelva.

Compania Iryo a precizat că incidentul s-a produs la ora 19:39, când trenul LD AV Iryo 6189 (Málaga–Puerta de Atocha) a deraiat cu ultimele trei vagoane (6, 7 și în zona macazurilor de intrare pe linia 1 din Adamuz, invadând calea alăturată.



În acel moment, pe linia respectivă circula trenul LD AV 2384 Puerta de Atocha–Huelva, care, la rândul său, a ieșit de pe șine.

În urma impactului, locomotiva și o parte dintre vagoanele trenului Alvia au căzut pe un taluz de aproximativ patru metri.

Ministrul Transporturilor, Óscar Puente, a indicat că partea cea mai afectată a fost trenul care se îndrepta spre Huelva, surprins de vagoanele deraiate ale Iryo.

În primele vagoane ale trenului spre Huelva se aflau 53 de persoane, iar majoritatea victimelor ar fi fost în acest segment.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce vrea un hoț de la un politician

astăzi, 07:15

- Un hoț amenință un om pe stradă: - Dă-mi banii tăi! - Să știi că sunt un politician. - Atunci dă-mi banii mei!!!  

Calendar ortodox, 3 martie - Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc

astăzi, 07:00

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Au fost rude şi împreună ostaşi cu Sfântul Teodor Tiron şi erau din Amasia Pontulu...

Proiectul de lege pentru managementul instituțiilor publice de cultură, în dezbatere publică! - VIDEO

Monday, 2 March 2026

Ministerul Culturii pune în dezbatere publică proiectul de lege pentru managementul instituțiilor publice de cultură, în forma rezultată după preluarea observațiilor primite la consu...