Imaginaţi-vă că toate poveştile pe care le citiţi măcar o dată pe săptămână în presă, privind traficul de persoane, v-ar putea afecta direct. Că, într-un scenariu malefic, fiul sau fiica, fratele sau sora, oricare dintre prietenii apropiaţi, ar deveni victimă a traficului de persoane şi că dacă ar scăpa cu viaţa, respectiva persoană ar trece prin toate etapele suferinţei.
Parcurgem Săptămâna de Prevenire a Traficului de Fiinţe Umane, ocazie pentru autorităţi să ne amintească cât de important este să fim atenţi la toate semnele care ar indica un potenţial abuz în rândul cunoscuţilor noştri. Din păcate, cazuistica ultimei perioade ne arată că victimele "preferate" sunt copiii şi adolescenţii, în special fetele.
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane consideră traficul de fiinţe umane o sclavie a timpurilor noastre.
"Victimele sunt adesea recrutate, transportate sau adăpostite prin forţă, constrângere ori fraudă, şi sunt exploatate în scopul obţinerii de profituri ilegale. De asemenea, traficul presupune o încălcare gravă a libertăţii şi demnităţii umane, cât şi o formă de criminalitate ale cărei implicaţii nu pot fi combătute eficient prin eforturi individuale şi solitare", susţine Liliana Orza, coordonatorul ANITP Suceava.
Problema este că în lipsa unei informări permanente, a unor semnale de alarmă ascuţite, mulţi dintre noi cad în capcană şi se păcălesc, efectele pe termen lung fiind devastatoare.
Cele mai recente cazuri înregistrate la Botoşani, în care se poate vorbi despre traficul de fiinţe umane, sunt cele ale fetiţei de la Coşula, forţată să întreţină relaţii sexuale cu un vecin în schimbul obţinerii de provizii necesare susţinerii familiei, dar şi ale fetiţei folosită de un cioban din Dimăcheni drept obiect sexual.
În ambele cazuri, mamele fetiţelor ştiau ce li se întâmplă copilelor lor şi acceptau situaţia ca atare. În cazul de la Coşula, bărbatul care abuzase copila şi mătuşa ei, cea care pusese planul la punct, sunt arestaţi preventiv. Cei doi sunt cercetaţi pentru viol în formă continuată şi folosire a serviciilor persoanei traficate în formă continuată, respectiv trafic de minori.
În cazul de la Dimăcheni, mama fetiţei va fi anchetată penal, cel puţin deocamdată, pentru rele tratamente aplicate minorilor.
Reprezentanţii Complexului de Servicii Comunitare pentru Protecţia Drepturilor Copilului vorbesc însă şi de alte metode prin care traficanţii ajung să pună stăpânire pe viaţa unor adolescente. Cea mai frecventă este "lover- boy"-ul, în care bărbatul reuşeşte să determine o tânără să se ataşeze emoţional de el, să îl însoţească în afara ţării, chiar apelând la acte de identitate falsificate în cazul în care victima este minoră, ulterior devenind prostituată "pentru binele familiei".
Astfel, tânăra se trezeşte prizoniera propriei iubiri, iar "salvarea" vine greu.
Mirela Ciobanu, asistent social specializat pe traficul de fiinţe umane, exemplifică prin cazul unei adolescente, devenită în urmă cu mai mulţi ani victimă a traficului extern. Cazul ei a fost însă unul fericit, tânăra s-a reintegrat în familie, acum este căsătorită şi are propria-i familie.
Statisticile au demonstrat că din totalul cazurilor de trafic de persoane, în 66% din cazuri vorbim despre persoane exploatate sexual, 25% - persoane exploatate prin muncă forţată, 7% - persoane exploatate prin cerşetorie iar restul de 2 % reprezintă alte forme de exploatare.
În ultimii ani a apărut însă şi exploatarea sexuală prin intermediul internetului. Copiii sunt folosiți pentru producerea de materiale pornografice (poze, filmulețe) care sunt transmise prin internet clienților sau prin ceea ce se numește "sex online".
Un semnal de alarmă au încercat să tragă joi specialiştii de la Protecţia Copilului, care le-au vorbit elevilor de la Şcoala 17 despre traficul de fiinţe umane şi despre riscurile utilizării internetului.
"Copiii sau chiar părinţii lor trebuie să verifice orice informaţie de pe internet şi să selecteze cu atenție persoanele adăugate în lista de contacte sau chiar prietenii de pe Facebook. Este important ca adolescenţii să nu posteze prea multe informații personale în profilul vizibil tuturor, să nu trimită poze provocatoare prin intermediul internetului şi să nu meargă niciodată singuri la o întâlnire cu o persoană cunoscută online", le-au explicat specialiştii adolescenţilor.
Traficul de fiinţe umane- mai aproape de noi decât credem! Două cazuri la Botoşani în ultimele luni!
Madalina Ursuleanu Friday, 16 October 2015 ActualitateSpune-ne opinia ta
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici