Povesteam de-ale noastre, despre vânzări, ce merge, ce È™i de ce nu merge È™i de ce e È›ara aÈ™a È™i tot aÈ™a… ca tot omul am ajuns È™i să ne exprimăm revolta; că pe la ghiÈ™ee, prin sistemele de bază (sănătate, educaÈ›ie, administraÈ›ie publică) e cu nepotisme, lipsă de profesionalism, bad management, rezistență viscerală la schimbare È™i de multe ori chiar rea intenÈ›ie vădită.
Ne opreÈ™te brusc doar indicatorul localității Cotnari È™i deviem puÈ›in discuÈ›ia filosofând de ce e naÈ™pa Grasa È™i ne place FrâncuÈ™a. Revenim repede la tema principală, căutând exemple de astfel de atitudini toxice si "la privat", prin corporaÈ›ii, mari companii. Ne dăm seama că găsim exemple, că treaba e o chestiune de mentalitate si că probabil trebuie să mai treacă una-două generaÈ›ii ca să se schimbe ceva.
Colegul rememora de niÈ™te amici de-ai săi, ceva È™efuÈ›i printr-o corporaÈ›ie, ce-È™i cam hărÈ›uiau în mod gratuit colegii mai juniori, motivând, "păi ce ‘ăi, doar suntem È™i noi oleacă de directori…".
Am râs atunci, dar mi-a rămas în minte expresia È™i mi se pare că reflectă starea naÈ›iei. Enorm de mulÈ›i angajaÈ›i/manageri au ca principală dorință să fie È™efi. Fără să È™i È™tie cum; odată ajunÈ™i în poziÈ›ii cu ceva influență/autoritate (conferite de titlu) abuzează de puterea pe care o pot avea; È™i inhibă, demontează, ofilesc mediul, căutând satisfacerea rapidă a orgoliului propriu, fără să vadă interesul de grup È™i “elefantul pe termen lung. Apoi îÈ™i protejează doar propriul scaun/departament/interes, crează baricade, duc lupte de gherilă, mănâncă sistemul pe interior, îmbolnăvindu-l sau încetinindu-l. Sună cunoscut, prin primării, instituÈ›ii, companii ?!?
La o simplă privire pe facebook, sunt grămezi de "È™ef si boss" cu toate derivatele lor: "Șefu banilor, È™efu mafiei, È™efă la mine acasă, È™efă la buzunaru lu bărbatimiu (măcar asta e sinceră si mai autentică); boss dă boss, bosulică, tata jmecherilor, Bosul Suprem"… Noroc că limba latină îi răsplăteÈ™te cum se cuvine căci acolo "bos" înseamnă "bou". FB nu obligă pe nimeni să spună dacă are ocupaÈ›ie, unde È™i ce funcÈ›ie ocupă; È™i totuÈ™i, românul simte nevoia să pozeze ca È™ef, măcar la el acasă, ori în gaÈ™ca lui de boÈ™i (a se înÈ›elege sensul din latină).
În corporaÈ›ii toată lumea e manager, senior specialist, strateg, business developer, director de ceva. Da, sunt cazuri unde titulatura de manager este corect aplicată chiar È™i când nu presupune angajaÈ›i în subordine dar e cu gestiune de sarcini complexe, arii largi, responsabilitate la nivel peste medie. Dar sunt È™i cazuri duse în extrem, coafate denumirile funcÈ›iilor doar de dragul de a mulÈ›umi nevoia asta frivolă a românului de a fi "oleacă de director", chiar dacă în realitate el doar rulează o aplicaÈ›ie într-un cubicle, într-o clădire cu alÈ›i 5000 de “directori ce fac outsourcing pentru o firmă "mondială" care e "È™efa la marketing, lobby si interese cross-countries".
(...)
Lider înseamnă, uneori, a-l ajuta pe cel mai mic "să se încalÈ›e la sandale" È™i a-l învăța cum să o facă el singur pe măsură ce creÈ™te. Citeste integral pe hoinar-de-regie-veche.com...
