Povesteam de-ale noastre, despre vânzări, ce merge, ce și de ce nu merge și de ce e țara așa și tot așa… ca tot omul am ajuns și să ne exprimăm revolta; că pe la ghișee, prin sistemele de bază (sănătate, educație, administrație publică) e cu nepotisme, lipsă de profesionalism, bad management, rezistență viscerală la schimbare și de multe ori chiar rea intenție vădită.
Ne oprește brusc doar indicatorul localității Cotnari și deviem puțin discuția filosofând de ce e nașpa Grasa și ne place Frâncușa. Revenim repede la tema principală, căutând exemple de astfel de atitudini toxice si "la privat", prin corporații, mari companii. Ne dăm seama că găsim exemple, că treaba e o chestiune de mentalitate si că probabil trebuie să mai treacă una-două generații ca să se schimbe ceva.
Colegul rememora de niște amici de-ai săi, ceva șefuți printr-o corporație, ce-și cam hărțuiau în mod gratuit colegii mai juniori, motivând, "păi ce ‘ăi, doar suntem și noi oleacă de directori…".
Am râs atunci, dar mi-a rămas în minte expresia și mi se pare că reflectă starea nației. Enorm de mulți angajați/manageri au ca principală dorință să fie șefi. Fără să și știe cum; odată ajunși în poziții cu ceva influență/autoritate (conferite de titlu) abuzează de puterea pe care o pot avea; și inhibă, demontează, ofilesc mediul, căutând satisfacerea rapidă a orgoliului propriu, fără să vadă interesul de grup și “elefantul pe termen lung. Apoi își protejează doar propriul scaun/departament/interes, crează baricade, duc lupte de gherilă, mănâncă sistemul pe interior, îmbolnăvindu-l sau încetinindu-l. Sună cunoscut, prin primării, instituții, companii ?!?
La o simplă privire pe facebook, sunt grămezi de "șef si boss" cu toate derivatele lor: "Șefu banilor, șefu mafiei, șefă la mine acasă, șefă la buzunaru lu bărbatimiu (măcar asta e sinceră si mai autentică); boss dă boss, bosulică, tata jmecherilor, Bosul Suprem"… Noroc că limba latină îi răsplătește cum se cuvine căci acolo "bos" înseamnă "bou". FB nu obligă pe nimeni să spună dacă are ocupație, unde și ce funcție ocupă; și totuși, românul simte nevoia să pozeze ca șef, măcar la el acasă, ori în gașca lui de boși (a se înțelege sensul din latină).
În corporații toată lumea e manager, senior specialist, strateg, business developer, director de ceva. Da, sunt cazuri unde titulatura de manager este corect aplicată chiar și când nu presupune angajați în subordine dar e cu gestiune de sarcini complexe, arii largi, responsabilitate la nivel peste medie. Dar sunt și cazuri duse în extrem, coafate denumirile funcțiilor doar de dragul de a mulțumi nevoia asta frivolă a românului de a fi "oleacă de director", chiar dacă în realitate el doar rulează o aplicație într-un cubicle, într-o clădire cu alți 5000 de “directori ce fac outsourcing pentru o firmă "mondială" care e "șefa la marketing, lobby si interese cross-countries".
(...)
Lider înseamnă, uneori, a-l ajuta pe cel mai mic "să se încalțe la sandale" și a-l învăța cum să o facă el singur pe măsură ce crește. Citeste integral pe hoinar-de-regie-veche.com...
