TOPUL celor mai NOCIVE mezeluri

TOPUL celor mai NOCIVE mezeluri
Multe dintre alimentele existente pe piaţă respectă normele care ţin de gust şi de aspect, dar nu respectă normele care ţin de calitatea nutritivă a unui produs - fapt esenţial când vine vorba de mâncare. Aspectul e sesizat şi în raportul de activitate al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), potrivit căruia o mare parte dintre alimentele vândute în comerţ nu respectă normele de etichetare şi de conformitate impuse de legislaţia în vigoare.

Datele ANPC arată că în 2010 au fost prelevate 367 de probe de produse alimentare (preparate din carne, lapte şi produse lactate, orez, gem) şi s-a constatat că la 39,8% dintre probele examinate nu s-au repectat prevederile legale în vigoare.

În cursul anului 2010, prin acţiunile tematice naţionale, au fost controlaţi aproximativ 15.700 de operatori economici dintre care au fost sancţionaţi peste 11.300, valoarea amenzilor date ridicându-se la 23,7 milioane lei. Valoarea produselor neconforme pentru care a fost dispusă măsura de oprire de la comercializare a fost de 3,9 milioane lei, din care: 3,6 milioane lei reprezintă valoarea produselor oprite temporar de la comercializare, iar 0,3 milioane lei reprezintă valoarea produselor oprite definitiv de la comercializare.

Mencinicopschi: "Alimentele din comerţ nu ne hrănesc"

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, a declarat, pentru gândul.info, că o mare parte dintre alimentele existente pe piaţă respectă normele care ţin de gust, de aspect, nu conţin microorganisme, metale sau mercur, dar nu respectă normele care ţin de calitatea nutritivă a unui produs - lucru esenţial atunci când vine vorba de mâncare. "Alimentele din comerţ nu ne hrănesc. Aceasta este marea problemă a industriei alimentare. Lipsa substanţelor nutritive din preparate nu este o problemă întâlnită doar în România, ci în întreaga lume. Legislaţia în domeniul alimentar se ocupă mai mult de partea senzorială a unui produs: adică să arate bine, să miroasă frumos, să aibă un gust delicios, să reziste cât mai mult timp, dar nu şi să hrănească", a spus medicul nutriţionist.

Şeful Institutului de Cercetări Alimentare atrage atenţia asupra faptului că din cauza produselor alimentare bogate în chimicale şi grăsimi "rele" bolile cardiovasculare şi obezitatea sunt tot mai des întâlnite în rândul populaţiei.

"Practic mâncăm fără să ne hrănim. Problema este că nu ne facem doar nouă rău, ci şi copiilor noştri. O femeie însărcinată care se hrăneşte cu alimente sărace în substanţe nutritive riscă să nască un copil cu afecţiuni congenitale", precizează prof. dr. Mencinicopschi.

Mezelurile din comerţ conţin multă apă şi grăsime

Cele mai ieftine mezeluri sunt şi mai nesănătoase, susţine directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Multe dintre mezelurile de pe piaţă conţin cantităţi impresionante de apă şi grăsime, infime de carne şi generoase de E-uri. "Primul lucru la care trebuie să ne uităm este eticheta compoziţională. Trebuie să ştim că pe etichetă, ingredientele sunt trecute în ordinea cantităţilor folosite. Astfel, dacă vedem că primul e apă, e evident că acesta este ingredientul care primează. Cele mai de proastă calitate mezeluri conţin, după ap, grăsimea şi carnea MDM, adică dezosată mecanic, care conţine resturile care au rămas pe carcase ", a explicat nutriţionistul.

Cele mai nocive mezeluri din comerţ, conform gandul.info:

Medicul Mencinicopschi subliniază încă o dată că nu toate mezelurile din comerţ sunt dăunătoare organismului. Potrivit specialistului, calitatea produselor alimentare se reflectă din păcate în preţ: cele mai ieftine conţin multă apă şi grăsimi "rele". În plus, preparatele tradiţionale sunt calitativ mai bune.

● Parizerul pare să ocupe primul loc în topul celor mai nocive preparate din carne. Acesta are în compoziţia sa 80% slănină şi şorici de porc, 10% MDM, carne dezosată mecanic, în compoziţia căreia intră oase măcinate. Acest aliment mai conţine făină de soia, amidon, dar şi condimente, printre care se numără sare, coriandru, boia de ardei. Potenţiatorii de gust şi coloranţii sunt şi ei trecuţi pe lista ingredientelor care se găsesc în parizer.

● Crenvurştii pot duce la apariţia toxiinfecţiilor alimentare dacă nu sunt păstraţi în condiţii corespunzătoare. MDM-ul este găsit în mare parte din acest preparat din carne. Pieliţe şi grăsime se găsesc şi ele în compoziţia acestora. E-urile abundă şi ele, deoarece crenvuştii au mereu o culoare fragedă.

● Kaizerul este injectat cu soluţii care conţin sare, gelifianţi pentru reţinerea apei, coloranţi pentru aspectul de proaspăt, conservanţi, agenţi de întărire a gustului şi aromei. Carnea se regăseşte în proporţii destul de reduse.

● Salamurile conţin aditivi care imită gusturile condimentelor, zahăr, nitraţi, nitriţi, carmin, glutamat de sodiu - cunoscut şi sub denumirea de E 261 şi făină de soia în proporţie de 20%. Slănina şi şoriciul se găsesc în proporţi de 60% în acest preparat de carne, urmate de carne de calitate inferioară, în proporţie de 17%.

● Şunca ţărănească conţine slănină, urme de oase şi şorici în proporţie de 70%. De asemenea, alimentul mai conţine proteine din soia şi coloranţi - printre care se numără carminul.


gandul.info

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doliu la Școala „Mihai Eminescu Ipotești: o profesoară dedicată Educației a trecut la cele veșnice!

astăzi, 13:35
1

Maricica Hluscu și-a dedicat mai bine de jumătate din viață Educației, în calitate de profesor și secretară a Școlii „Mihai Eminescu” Ipotești. Astăzi a fost înmorm&a...

Propunere a Ministerului Educației: Cursuri de prim-ajutor pentru personalul didactic din școli, grădinițe și creșe!

astăzi, 13:11
10

Personalul didactic al unităților de învățământ va fi instruit cu noțiuni de prim-ajutor, în cadrul unor cursuri de specialitate, propune Ministerul Sănătății în proi...

„Reinventing poetry”, proiectul care aduce arta și moda la Memorialul Ipotești!

astăzi, 12:13
40

Proiectul de artă și modă aduce în lumina reflectoarelor fashion designeri, artiști și creatori de frumos, cu toții animați de aceeași provocare, tema comună a acestei ediții fiind &bd...