Ţigări și băuturi alcoolice de contrabandă, cu destinaţia Franța, confiscate la Rădăuți-Prut!

Marfa de contrabandă a fost confiscată, iar transportatorul amendat cu 10.000 de lei.

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut a descoperit la controlul de frontieră, în bagajele transportate în Franța de un șofer de autocar, 6.840 de țigarete și 420 litri de băuturi alcoolice (băuturi spirtoase și vin), cu timbru de acciză Republica Moldova. Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar transportatorul amendat.

În ziua de 9 martie a.c, în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autocar cu destinația Franța, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 40 de ani.

 

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele transportate, cantitatea de 6.840 ţigarete (342 pachete), de diferite mărci, și  cantitatea de 420 litri de băuturi alcoolice (băuturi spirtoase și vin) cu timbru de acciză Republica Moldova,

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 7.763 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ce datează de peste 200 de ani și este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva - FOTO

Tuesday, 13 October 2026

Este sărbătoare în biserica, din municipiul Botoșani, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. La Biserica de pe „Unirii” se află o bucățică din veșmântul Cuvioasei, iar ...

AJPIS Botoșani: Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027

Tuesday, 13 October 2026

Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzir...

Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție din Botoșani!

Tuesday, 13 October 2026

Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obținut nota 7.04, iar s...