Familie din Botoșani salvată de la dezastru de intervenția rapidă a pompierilor!

Casa unei familii din municipiul Botoșani a fost în pericol, seara trecută. Din fericire, focul a fost observat la timp, astfel că pompierii au intervenit rapid și au evitat un dezastru.

Cel mai probabil, totul s-a întâmplat din cauza coșului de fum necurățat corespunzător. Din fericire, flăcările au fost observate la timp de proprietari, care au cerut ajutor.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că a ars funinginea din interiorul coșului de fum.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:

 

-curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

-verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

-tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

-îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

-păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Descătuşare prin cultură”: Deținuții din Botoșani, pe scena Teatrului Nottara din București!

astăzi, 12:59

Festivalul Multiart pentru Deţinuţi „Dana Cenuşă - Descătuşare prin cultură”, ediţia a XV-a, are loc în 17 şi 18 noiembrie, de la ora 17.30, la Teatrul Nottara. Sunt două s...

Pană mondială la Microsoft Outlook. Reparația „nu funcționează conform așteptărilor”

astăzi, 12:18

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de Microsoft, a fost afectat, joi, de o pană de proporţii, cu repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie focus.de. Conform platformei...

Actrița Karina Jianu intră în echipa Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani! ”Aștept cu entuziasm proiectele pe care le vom construi împreună!”

astăzi, 11:24

În echipa Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani intră cunoscuta actriță Karina Jianu. Născută la Botoșani, absolventă în 2024 a specializării Actorie din cadrul Unive...