Termica va disponibiliza, in acest an, 100 de angajati

Societatea comercială Termica SA a propus Consiliului Local aprobarea unui program de restructurare care urmăreşte, printre altele, şi concedierea unui număr de maxim 100 de angajaţi.

Măsura, adoptată în Consiliul de Administraţie al Termica, este determinată de reducerea producţiei de energie termică, precum şi de implementarea unui program investiţional care va conduce la modernizarea sistemului de producere, tranport şi distribuţie al societăţii.

Decizia ar urma să fie aplicată până la data de 1 septembrie 2010, iar salariaţii ale căror contracte de muncă vor fi reziliate vor beneficia de salarii compensatorii, conform prevederileor O.U.G. nr. 116/2006, cu completările şi modificările ulterioare şi Contractului colectiv de muncă la nivel de societate. De altfel, societatea a înaintat Ministerului Administraţiei şi Internelor un program de restructurare în vederea includerii Termica pe lista societăţilor de stat ai căror angajaţi vor beneficia, în momentul concedierii, de salarii compensatorii de la bugetul de stat.

Stabilirea exactă a posturilor care vor fi desfiinţate şi a angajaţilor disponibilizaţi se va face de către conducerea societăţii, cu consultarea sindicatelor, după aprobarea programului de către forurile abilitate.

În urma aplicării programului de restructurare, numărul de personal din cadrul societăţii
furnizoare de energie termică va scădea de la 295, în prezent, la 195, iar economia anuală la fondul de salarii va fi de circa trei milioane de lei.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dan Șlincu revine în funcția de prefect al județului Botoșani!

astăzi, 15:16

Noua guvernare a produs schimbări pe scena politică botoșăneană, cea mai importantă fiind, până în acest moment, schimbarea prefectului, reprezentantul Guvernului în teritoriu...

A împlinit 7 ani, dar părinții l-au sărbătorit pe patul de spital: ”Vă rugăm să vă uniți în rugăciune pentru Timotei!”

astăzi, 14:52

Un preot din Botoșani se confruntă cu o durere cruntă, fiul său de doar 7 anișori așteaptă în aceste momente un ”diagnostic clar”, după ce medicii au identificat ”multi...

Dr. Sidonia Susanu, medicul Alexiei, propusă secretar de stat la Sănătate!

astăzi, 14:05

Chirurgul Sidonia Susanu a fost propus de PSD Iași pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rogobete. Decizia a fost luată în cadrul unei È...