Terenurile dintre Suceava şi Botoşani, cea mai bună soluţie pentru dezvoltarea de parcuri industriale CUM COMENTAŢI?
Stiri Botosani Sunday, 18 March 2012 ActualitatePrezent la întrunirea membrilor Zonei Metropolitane Suceava, Gheorghe Flutur s-a declarat un partener şi un aliat foarte hotărât al acestei asocieri, care favorizează realizarea de noi investiţii în zonă, informează Monitorul de Suceava.
El a spus că, deşi în ultima vreme unii oameni politici au tot marşat pe ideea realizării unui parc industrial la Termica, în opinia sa, ideea respectivă are mult mai puţine şanse de realizare decât amenajarea unor parcuri industriale pe axa Suceava –Botoşani, de preferat chiar în apropierea Aeroportului Salcea.
"Acolo avem toate şansele să facem o zonă facilă investiţiei în parcuri industriale. E o zonă cu mare aglomerare urbană – 150.000 de locuitori avem noi, Botoşaniul, situat la 30 de km distanţă, are cam tot atâta populaţie, iar la mijloc este aeroportul, care va deveni internaţional. Investitorii după asta fug – vor să aibă de unde să-şi recruteze forţa de muncă", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Conform sursei citate, Flutur le-a spus celor prezenţi că asocierea în cadrul Zonei Metropolitane Suceava este primul pas înţelept în această direcţie, dar că, pentru a atrage investitori pe terenurile lor, vor trebui să le asigure căi de acces şi utilităţi.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!
Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...
De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!
Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...
Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!
Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.91 secunde