M.A., din Durneşti, este un cunoscut al instanţelor din judeţ, fiind judecat şi condamnat de mai multe ori pentru furt calificat, cu sau fără complici. A adunat condamnări peste condamnări şi, abia ieşit din puşcărie de mai puţin de un an, s-a gândit cum să mai facă un ban.
Şi-a pus multifuncţionala la treabă şi a scos la imprimantă câteva bancnote. Dorind să afle dacă îi va reuşi pasienţa, a luat o "bancnotă" de 100 de lei şi s-a dus la un magazin din satul Dângeni, de unde şi-a cumpărat nişte mărunţişuri. Când să-şi ridice încasările, administratorul magazinului a remarcat că ceva nu e în regulă cu bancnota şi a sesizat Poliţia.
Astfel că suspectul s-a trezit cu anchetatorii la uşa, care i-au făcut percheziţie domiciliară. Cu această ocazie, s-a descoperit încă o bancnotă de 100 de lei şi multifuncţionala buclucaşă. Anchetatorii cred că şi echipamentul de scanare şi imprimare a ajuns în casa individului tot în urma unui furt.

Inculpatul a contestat măsura arestului preventiv.