Taxă de confort la Maternitatea Botoșani!

Șefii Spitalului Județean vor să introducă o taxă la Secția de Obstetrică și Ginecologie, pe care o vor plăti pacientele care vor opta să fie spitalizate într-una dintre rezervele reabilitate ale spitalului.

În aceste rezerve, care au unul sau două paturi, pacientele vor avea regim hotelier, cu duș în cameră, televizor, frigider.

Deocamdată nu s-a stabilit care va fi tariful pentru aceste rezerve, dar directorul de îngrijiri al Spitalului Județean a menționat că va fi unul accesibil.

"În ședința de Comitet Director s-a discutat și s-a aprobat un plan de măsuri de reducere a cheltuielilor în vederea achitării arieratelor și deblocării conturilor spitalului. La Secția de Obstetrică și Ginecologie, unde lucrările sunt finalizate, ne dorim introducerea unei taxe de confort pentru condiții hoteliere de spitalizare specială. Este vorba de rezervele cu plată. Se va face o simulare, o estimare și atunci în funcție de cheltuieli se va introduce o taxă accesbilă", a spus Ioan Asaftei, director de îngrijiri la Spitalul Județean. 

Astfel de tarife pentru rezerve vor fi introduse și la Spitalul Județean, când se va finaliza reabilitarea.

O altă măsură este executarea decontului la sfârșitul spitalizării, pentru fiecare caz în parte, dar și alocarea bugetului pe secții și pe lună, astfel încât șefii de secții să știe care e suma pe care o au și care este numărul maxim de cazuri care pot fi internate pe o lună.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Femeia din Botoșani care și-a ucis partenerul, apoi l-a îngropat în curte, a fost trimisă în judecată!

astăzi, 13:39

Botoșăneanca în vârstă de 50 de ani, care după ce l-a omorât pe bărbatul cu care își împărțea viața a plecat în străinătate, este acum judecată pentru v...

Bolojan le-a dat liberalilor un ultimatum până luni la amiază: Trebuie să demisioneze din toate funcțiile din administrație!

astăzi, 12:57

Premierul Ilie Bolojan le-a dat liberalilor un ultimatum ca, până la ora 12, să demisioneze din toate funcțiile din administrație, au declarat surse politice pentru Antena 3 CNN. Este vor...

Accident cu trei mașini pe o stradă din Botoșani, un tânăr a fost dus la spital!

astăzi, 12:38

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe I.C. Brătianu din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost im...