Târgul Agro-Zoo agită spiritele: "Am văzut o insinuare lipsită de eleganță a domnului președinte", spune primarul
Stiri Botosani Wednesday, 16 April 2014 ActualitatePrimarul Ovidiu Portariuc susține că președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu, a înțeles greșit declarația pe care acesta a făcut-o cu privire la organizarea acestui târg.
Edilu spune că cei de la Consiliului Județean, prin Camera Agricolă, au cerut un aviz pentru pentru organizarea târgului, dorind închiderea circulației pe tronsonul de pe strada Pacea cuprins între sensul giratoriu de la ieșirea spre Suceava și intersecția cu strada Octav Onicescu, referirile primarul cu privire la animale fiind legate de modul în care acestea vor ajunge la târg.
“Am văzut o insinuare, cel puțin lipsită de eleganță sau de fair-play, a domnului președinte vizavi de remarca mea. Eu m-am referit strict la adresa pe care am primit-o de la Camera Agricolă, prin care solicită aviz pentru un târg cu diverse rase de păsări și animale. Exact așa e în cererea respectivă. A încerca de a amesteca lucrurile și de a insinua mi se pare injust și neelegant din partea domniei sale. Am cerut atenție la modul cum gestionează acest lucru. Nu știu ce va fi, iar amesteca planurile...Ca să faci un târg cu sute de animale trebuie să le aduci cumva, să le introduci în oraș, și am spus că de obicei astfel de manfiestări nu se fac în zonele urbane", a spus primarul Ovidiu Portariuc.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Autostrada A7 va avea 30 de puncte de încărcare pentru mașini și camioane electrice!
Autostrada A7 Buzău – Focșani va beneficia de 30 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, amplasate în spațiile de servicii de la Milcovul, județul Vrancea. Dintre aces...
Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit: Infecţiile care cresc riscul de boală
Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit pentru că are legătură cu infecţii cauzate de virusuri. Sunt datele unui studiu realizat la nivel mondial. Peste 2 milioane de cazuri de cance...
Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO
În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.15 secunde