Ţară săracă, viaţă scumpă. România, campioană la scumpirea alimentelor
Stiri Botosani Friday, 31 May 2013 ActualitatePreÅ£urile alimentelor au urcat ÅŸi înaintea crizei, dar relativa bunăstare de atunci ne-a făcut să trecem mai uÅŸor peste acest impediment. În ultimii opt ani, atât în perioada de boom economic (2005 - 2008), dar ÅŸi cea de criză (2009 - prezent), preÅ£urile au cunoscut suiÅŸuri ÅŸi coborâÅŸuri, dar paradoxul se regăseÅŸte în România, unde salariile ÅŸi pensile scad ÅŸi rata ÅŸomajului este în creÅŸtere, dar viaÅ£a este din ce în ce mai scumpă.
Carnea de porc
PreÅ£ul cărnii de porc continuă să crească, iar până la sfârÅŸitul anului va fi majorat cu 12-15%, iar în perioada imediat următoare vom vedea creÅŸteri de până la 7%, din cauza costurilor pe care producătorii trebuie să le suporte pentru achiziÅ£ia de furaje, dar ÅŸi schimbărilor legislative la nivelul Uniunii Europene. Potrivit producătorilor, până la recolta din acest an preÅ£ul furajelor va continua să crească, materia primă provenind din stocurile aflate în scădere. În acelaÅŸi timp, pentru lunile iulie-august este anunÅ£ată o perioadă secetoasă, care va afecta în special culturile de porumb, principala plantă furajeră utilizată în creÅŸterea porcilor. în momentul de faţă, un kilogram de carne de porc se găseÅŸte în hypermarket la preÅ£ul de 17 lei (aproape 4 euro/kg).
Pâinea
PreÅ£ul grâului a scăzut notabil la nivel mondial faţă de 2012, dar brutarii români cer reducerea TVA la pâine, în caz contrar fie majorează preÅ£urile, fie intră în grevă fiscală. O analiză realizată de Noble Securities relevă că, de la începutul anului 2013, cotaÅ£ia grâului la bursa agricolă din Chicago a scăzut cu 12%, ajungând la nivelul din iunie 2012. Dar cum preÅ£urile din România nu prea Å£in cont de cotaÅ£iile internaÅ£ionale (nici la carburanÅ£i, nici la alimente), este posibil ca pâinea să se scumpească. Recent, reprezentanÅ£ii patronatelor din morărit ÅŸi panificatie au atras atenÅ£ia că, daca TVA la pâine nu va scădea din luna iulie, de la 24% la 9%, brutarii cu acte în regulă vor fi obligaÅ£i fie să majoreze preÅ£urile, fie vor refuza să mai plătească taxe către stat.
Cartofii
Mâncarea de cartofi mai era numită ÅŸi mâncarea săracului, căci această zicală nu mai este valabilă. De la începutul lunii aprilie, preÅ£ul cartofilor a explodat: angro, un kilogram a ajuns la ÅŸapte lei (1,6 euro), iar cu amănuntul la nouă lei (2 euro). SpecialiÅŸtii agronomi spun că seceta din 2012 este principalul vinovat, iar preÅ£urile au explodat, ajungând să coste de aproape două ori mai mult decât la începutul anului. O evoluÅ£ie similară au avut-o ÅŸi preÅ£urile la morcovi ÅŸi ceapă. Anul trecut în Å£ara noastră s-au strâns circa 180.000 de tone de cartofi, de două ori mai puÅ£in decât în 2011. Aceasta a fost, de fapt, cea mai mică recoltă din ultimii 30 de ani, iar deficitul de legume ÅŸi cartofi este acoperit din importuri. în funcÅ£ie de recoltă, anual se importă între 15 ÅŸi 50% din necesarul de legume.
Mâncarea din România, mai scumpă decât în Germania
Mâncarea din România este mai scumpă decât cea din Germania, în special din cauza nivelului ridicat al TVA-ului, dar ÅŸi pentru că produsele din România sunt procesate din alimente importate. "Este adevărat (că alimentele din România sunt mai scumpe decât cele din Germania n.r.).
SituaÅ£ia are două cauze. Una se poate corecta repede, a doua ceva mai greu. Prima cauză este TVA-ul. Cred că suntem singura Å£ară din Uniunea Europeană unde avem un TVA de 24%, extrem de mare, atât pentru pâine cât ÅŸi pentru maÅŸini de lux, ceea ce este un lucru nefiresc", a precizat Alexandru Vlad, directorul general Selgros România. În opinia sa, acest "impozit indirect pe consum" nu ar trebui să-i afecteze în egală măsură ÅŸi pe cei care îÅŸi cumpără un iaht ÅŸi pe românii cu venituri mici care îÅŸi cumpără pâine. Al doilea motiv care explică diferenÅ£a de preÅ£ dintre alimentele din România ÅŸi cele din Germania este faptul că lanÅ£ul alimentar nu începe în România. Cu toate că marile magazine comercializează în special produse româneÅŸti, acestea au fost procesate cu materie primă din străinătate. (gazetaromaneasca.com)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Director ANPC: Lǎmâile sub 45 mm diametru şi portocalele sub 60 mm diametru, considerate furaj animalier, în orice ţară civilizată!
”Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice, dar ÅŸi a achizitorilor din marketuri!”, spune Paul Anghel, director general în DirecÅ£ia Generală Control ÅŸi Supraveghere PiaÅ£...
Sărbători în lacrimi, o fetiță de 2 ani nu mai are unde să îl aștepte pe Moș Crăciun!
Zilele trecute, un incendiu devastator le-a mistuit complet micuÈ›a garsonieră. Totul este negru, scrum È™i cenușă. În doar câteva minute a ars tot ceea ce aveau. În prag de iarnÄ...
Cum este tratat un bărbat care vrea să divorțeze
La tribunal, un proces de divorÅ£: - Dar, domnule, de ce vreÅ£i să divorÅ£aÅ£i, întreabă judecătorul. - SoÅ£ia mea mă tratează ca pe un câine. - Vă loveÅŸte? Vă jigneÅŸte? - Nu,...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.10 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici