Ţara care a interzis temele pentru acasă elevilor din primele două clase
Stiri Botosani Wednesday, 10 July 2013 ActualitateÎntr-o circulară a ministerului se argumentează că "este nevoie să se ofere mai mult timp copiilor pentru activităţile sociale şi din mijlocul naturii". De asemenea, se recomandă părinţilor "să fie rezonabili în alegerea cursurilor pentru copiii lor". În China este un fapt obişnuit supraîncărcarea copiilor cu activităţi extraşcolare precum muzica, artele sau limbile străine, astfel că le mai rămâne puţin timp liber pentru a se juca.
Dar, există şi voci care critică aceste dispoziţii, considerând că profesorii sunt cei mai potriviţi să decidă oportunitatea unor teme pentru vacanţa de vară, în timp ce alţii sunt de părere că lecţiile teoretice trebuie dublate de alte activităţi "mai practice".
Copiii chinezi ocupă de obicei primele locuri la concursurile internaţionale, dar în ultimii ani se atrage tot mai mult atenţia asupra presiunii la care sunt supuşi, lucru cauzat în mare măsură de faptul că mulţi sunt singuri la părinţi şi astfel aşteptările de la ei sunt foarte mari.
Această dezbatere survine după ce mass-media a relatat despre cazuri extreme ale unor copii şi tineri care au reacţionat cu violenţă după ce au picat un examen sau când au intrat în conflict cu un profesor.
În fiecare an, se consemnează cazuri de adolescenţi chinezi care se sinucid după ce află că nu au trecut testul de evaluare naţională, aşa-numitul "gaokao".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Polițiștii botoșăneni au răscolit patru case în comuna Roma! - FOTO
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au pus în executa...
Cseke Attila anunță dezastrul în spitale în 2- 3 săptămâni: "Nu mai avem de unde muta bani!"
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat marți că sistemul medical riscă să se blocheze în două - trei săptămâni dacă nu se face o rectificare bugetară. Sume...
ANAF a constituit Comisia pentru Probleme de Apărare
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a constituit Comisia pentru Probleme de Apărare a instituției, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Aceasta este o obligație care îi r...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.80 secunde