Tânărul care și-a sugrumat mătușa, arestat preventiv!

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus reţinerea inculpatului Sireteanu Costel, de 24 ani, din comuna Româneşti, judeţul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

S-a reţinut că, în ziua de 13.02.2013, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, prin compresiunea gâtului cu un mijloc contondent şi obstrucţia căilor respiratorii, i-a provocat unei rude apropiate leziuni care au dus la decesul acesteia.

La data de 21.02.2013, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Botoşani, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis cererea parchetului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

Friday, 23 October 2026

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

Friday, 23 October 2026

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...