Tânăr trimis în judecată pentru o crimă comisă de Revelion

Un individ de 33 de ani a fost trimis în judecată pentru omor, după ce în noaptea de Revelion l-a ucis pe bărbatul care îl găzduia.

Totul s-a întâmplat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, în comuna Frumuşica.

Din cauza unui conflict cauzat de bani, individul de 33 de ani a pus mâna pe un chitanog- obiect folosit în agricultură, pentru efectuarea de găuri în pământ-, şi şi-a lovit gazda de mai multe ori în zona capului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa. Apoi a plecat din casă, trupul fără viaţă al victimei fiind găsit trei zile mai târziu de un vecin.

Cercetările poliţiştilor au dus la identificarea principalului suspect care acum a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

"Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", spun procurorii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect pentru reducerea violenței domestice: Agresorii, obligați să meargă la psiholog!

astăzi, 20:06

Cazurile de violență domestică se înmulțesc și șochează opinia publică. Mai mulți parlamentari propun un nou mecanism de sprijin pentru victime și consiliere obligatorie pentru agresor...

Performanță de excepție pentru pompierii botoșăneni la HERO România 2025! (Video)

astăzi, 19:38

După trei zile de competiție intensă, plină de provocări și efort susținut, echipa de pompieri-alpiniști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al...

Fosta directoare a spitalului din Iaşi unde au murit 7 copii, repusă în funcţie. Rogobete: "E noaptea minţii"

astăzi, 19:13

Situaţie incredibilă la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi. Directoarea instituţiei a fost repusă în funcţie asta deşi în unitatea condusă de ea au murit 7 c...