Tânăr lovit cu o rangă pentru că juca fotbal!
BOTOSANI

Tânăr lovit cu o rangă pentru că juca fotbal!

   dragosasaftei.ro

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a solicitat intervenția jandarmilor botoșăneni, după ce în seara zilei de luni, 25 iulie, în timp ce juca fotbal împreună cu câțiva prieteni pe strada Gheorghe Filipescu, din municipiul Botoșani, a fost lovit de către un bărbat care locuiește la un bloc din apropiere.

Nemulțumit de faptul că nu se poate odihni din cauza gălăgiei făcute de tineri, bărbatul de 50 de ani a ieșit din bloc și le-a cerut acestora să părăsească zona, iar în urma discuției în contradictoriu avute, l-a lovit pe unul dintre ei peste antebrațul mâinii stângi cu o rangă pe care o avea asupra sa.

În urma verificărilor efectuate de jandarmi, agresorul și-a recunoscut fapta, dar a motivat că, nemaiputându-se odihni din cauza zgomotului, l-a lovit pe unul dintre cei care jucau fotbal în încercarea de a-i determina să plece.

Tânărul a depus plângere împotriva celui care l-a lovit, acestuia fiindu-i întocmite de către jandarmi actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "lovire sau alte violențe".

"Având în vedere faptul că violența nu este, în niciun caz, o soluție de rezolvare a unor situații de acest gen, recomandăm cetățenilor nemulțumiți de anumite stări de fapt să apeleze prin apel 112 la instituțiile competente ale statului, fără a încerca să își facă "dreptate" pe cont propriu", transmite Compartimentul Informare şi Relaţii Publice din cadrul IJJ Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...

Cal salvat dintr-un beci, pompierii au avut nevoie de un buldoexcavator! - FOTO

astăzi, 10:55

S-a întâmplat în localitatea Slobozia, comuna Broscăuți. Capacul din lemn care acoperea beciul a cedat sub greutatea animalului, iar acesta a ajuns în groapa adâncă, d...