Tabuleac: Reorganizarea si comasarea spitalelor, o "eroare regretabila"
Stiri Botosani Thursday, 10 February 2011 ActualitateTabuleac sustine ca, in momentul in care cei de la Minister au intocmit acea propunere privind soarta unitatilor spitalicesti, acestia trebuiau sa consulte autoritatile locale. Si asta intrucat astfel de masuri de reorganizare sunt apanajul exclusiv al autoritatilor locale, care odata cu descentralizarea din iulie 2010 au preluat unitatile spitalicesti in subordine. Dat fiind acestea, presedintele Consiliului Judetean a transmis, joi, un memoriu la Ministerul Sanatatii prin care isi manifesta dezacordul fata de masura reorganizarii si comasarii anumitor spitale.
"Mi s-a parut de la inceput suspecta aceasta intentie a Ministerului Sanatatii si am procedat la reverificarea prevederilor legale si la discutii cu medicii, cu managerii de spitale, cu juristii si in final toate acestea le-am concretizat intr-un document scris pe care l-am adresat in aceasta dimineata Ministerului Sanatatii. Intentia aceasta de organizare si reprofilare, asa cum este ea formulata in acest moment, nu este in concordanta nici cu prevederile legale si nici cu situatia reala din teren. In ceea ce priveste nerespectarea prevederilor legale, am facut trimitere la faptul ca dupa ce s-a facut descentralizarea la jumatatea anului trecut, o operatiune de desfiintare este de competenta Ministerului Sanatatii si poate fi promovata prin Hotarare de Guvern, dar prin desfiintare textul legal face trimitere la una reala si nu la una simulata, care in fapt inseamna reorganizare. De data aceasta reorganizare nu mai este o chestiune care sa fie apanajul Ministerului Sanatatii, a fost pana la 1 iulie 2010, este o atributiune a autoritatii locale care a luat in primire managementul acestor unitati", a declarat Mihai Tabuleac, presedintele Consiliului Judetean Botosani.
Potrivit acestuia, autoritatile judetului nu au vrut niciun moment desfiintarea sau comasarea vreunui spital din judet si ca singura solicitare care a plecat de la Botosani a fost cea legata de Sanatoriul de la Guranda, in vederea identificarii unor solutii pentru eficientizarea activitatii de la aceasta unitate. Presedintele Consiliului Judetean spune ca Ministerul Sanatatii a avut destul timp la dispozitie pentru a face o reorganizare a spitalelor si ca autoritatile locale ar trebui lasate acum sa isi faca treaba in ce priveste soarta spitalelor.
"Nu pot sa cataloghez aceste demers al Ministerului Sanatatii decat ca pe o eroare regretabila, care nu face altceva decat sa accentueze starea de nemultumire care exista in comunitatea romaneasca. Ministerul Sanatatii putea sa faca orice fel de organizare inainte de 1 iulie cand a facut descentralizarea, un gest pe care l-am salutat la vremea respectiva, au avut 20 de ani la dispozitie sa faca acest lucru. Noi ne-am straduit sa facem in asa fel incat lucrurile sa se imbunatateasca in fiecare zi si sustin ca au inceput sa se vada si niste rezultate, ori in acest moment imi pun intrebarea de ce se vrea sa se tulbure o constructie pe care noi am abordat-o la modul foarte serios si care incepuse sa se vada ca este din ce in ce mai buna. Nu poti comasa Spitalul Judetean si cel din Darabani, eu unul nu imi asum acest risc, sunt convins ca daca s-ar ajunge aici, s-ar obtine un management defectuos pentru ambele spitale", a precizat Tabuleac.
Seful Consiliului Judetean sustine ca, daca Ministerul Sanatatii nu va tine cont de memoriul transmis, orice Hotarare de Guvern care va fi elaborata, privitor la reorganizarea si comasarea spitalelor, va fi atacata in instanta.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Artiști ai Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă și actori ai Teatrului „Mihai Eminescu”, într-un spectacol dedicat Zilei Unirii Principatelor!
Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani, invită botoșănenii la sărbătoare...
BLOCADA la Botoșani: Zeci de premise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut
În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 19 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA. Activitățile desfășurate au avut drept scop asigu...
Proiecție unică la Cinema „Unirea” Botoșani: „Contele de Monte Cristo”, recomandarea săptămânii!
Bugetul impresionant de peste 40 de milioane de euro al filmului Contele de Monte Cristo a transformat povestea clasică a lui Edmond Dantès într-o experiență vizuală captivantă și p...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.59 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici