Surori rănite după ce au intrat cu mașina într-o căruță!
ACCIDENT!

Două surori, în vârstă de 24 și 17 ani, au fost rănite, vineri seara, pe raza localității Ionășeni, comuna Vârfu Câmpului, după ce mașina în care se aflau a intrat într-o căruță.

La volanul autoturismului se afla Ionela M., de 24 de ani, din județul Suceava. Pasageră pe scaunul din dreapta față era sora ei, în vârstă de 17 ani. Cele două se deplasau dinspre Vârfu Câmpului către Bucecea, iar pe raza localității Ionășeni șoferița nu a observat o căruță încărcată cu lemne care circula în fața sa și a intrat în atelajul hipo, condus de Laurențiu O., în vârstă de 60 de ani.

Cele două tinere au suferit mai multe traumatisme, fiind transportate cu Ambulanța la spital pentru îngrijiri.

Căruțașul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferița le-a spus polițiștilor că atelajul hipo nu era semnalizat în niciun fel. Imediat după accident, căruțașul a mers acasă pentru a-și lua o vestă reflectorizantă. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest accident.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!

astăzi, 21:05

Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României.  "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...

Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat

astăzi, 20:20

Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...

Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți

astăzi, 20:17

De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...