SUNTEŢI DE ACORD? Colegiul Medicilor: Doctorii nu sunt funcţionari publici, legislaţia le permite să primească daruri și donaţii de la pacienți. Este o tradiție în România!
Stiri Botosani Saturday, 15 August 2015 Actualitate"Medicul nu este şi nu poate fi asimilat cu funcţionar public în exerciţul profesiei sale, asta l-ar exonera de faptul că nu poate primi atenţii de la pacienţi. Pe de altă parte legea dreptului pacientului din 2003, precizează cu claritate, într-un articol, că medicul poate primi sub formă de donaţie un dar la sfârşitul tratamentului din partea pacientului - bunuri, bani sau alte foloase", a declarat preşedintele CMR, Gheorghe Borcean, pentru Mediafax.
El a mai spus că este deja tradiţie în România ca pacientul să ofere un dar medicului, fie pentru a-şi exprima mulţumirea la sfârşitul actului medical, fie pentru că este conştinet de veniturile mici ale acestora.
"Totodată cu toţii ştim că este o cutumă, este o tradiţie situaţia aceasta în România în care pacientul recompensează munca medicului din diverse motive, pentru că aşa doreşte el, pentru că ştie că salariile medicilor sunt mici. De asemenea este de notorietate publică faptul că de ani de zile situaţia financiară a medicului este jenantă. Nu pot să spun cât este de frustrant pentru un medic să se simtă dependent de o atenţie, de un cadou, de o donaţie pe care o face pacientul. Repet, aceasta este o situaţie frustrantă pentru toţi medicii care lucrează în România. Toţi medicii vor spune că veniturile lor sunt dependente de această formă de finanţare", a mai spus Borcean.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”
La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...
Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă
Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...
Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.83 secunde