Hoți trimiși după gratii, după furturi în serie!

Doi dintre bărbații care au fost reținuți de polițiști, după furturi în serie, vor sta în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile.

Constantin Z., de 41 de ani, este acuzat de săvârșirea a trei infracţiuni de furt calificat, şi Ioan A., în vârstă de 21 de ani, este bănuit de comiterea a patru infracţiuni de complicitate la furt.

Cei doi constănțeni au fost prezentaţi vineri în faţa magistraţilor de Judecătoria Botoşani, care au decis arestarea lor preventivă. În cazul celorlalţi trei suspecţi procurorii au instituit măsura controlului judiciar.

Joi, o femeie din localitatea Copălău a reclamat faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 12.00, persoane necunoscute i-au sustras din locuință o sumă de bani.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, la data de 13.08.2015, în baza unei înțelegeri prealabile, cele cinci persoane care sunt din Constanța au venit în judetul Botoșani, cu scopul de a sustrage bani şi bunuri din locuințe.

Ajungând în localitatea Copălău, aceștia au oprit autoturismul la locuința  persoanei vătămate, unde trei dintre ei au intrat în curte, sub pretextul că sunt  interesați să cumpere băuturi alcoolice tradiţionale, distrăgându-i astfel atenţia.

În aceste împrejurări, Z. C. a pătruns în locuință, de unde a sustras o sumă de bani, găsită ulterior asupra suspecţilor, la momentul depistării.

În urma extinderii cercetărilor şi administrării de probatoriu, poliţiştii au stabilit că Z.C. şi A.I., în perioada aprilie – iulie a.c., ar fi comis alte cinci fapte similare, pe raza localităţilor Sulița, Todireni, Unțeni, şi Santa Mare. Prejudiciul total, creat în dauna părţilor vătămate prin comiterea faptelor menţionate, depăşeşte 64.000 lei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

Sunday, 11 October 2026

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Sunday, 11 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”

Sunday, 11 October 2026

Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...