Suceveni prinşi la furat în Vârfu Câmpului: Au sustras 550 kg ulei pentru transformatoare, aparţinând E-ON!
Stiri Botosani Thursday, 23 October 2014 ActualitatePoliţiştii au efectuat controlul autovehiculului, prilej cu care au depistat 29 recipiente din plastic, în care se aflau aproximativ 550 kg ulei pentru transformatoare.
Primele cercetări efectuate de către poliţişti au stabilit că respectiva cantitate de ulei ar fi fost sustrasă din două posturi de transformare aparţinând e-ON, situate pe raza comunelor Cândești și Mihăileni.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că la comiterea faptelor ar mai fi participat încă doi bărbaţi, în vârstă de 43 ani și rspectiv 23 ani, ambii din comuna Hânțești, judeţul Suceava.
Aceştia din urmă se deplasau înaintea autoutilitarei, cu un autoturism înmatriculat în Bulgaria, autoturism pe care l-au abandonat în timp ce erau urmăriți de către polițişti.
În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând să fie propusă soluţie procedurală.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești!
Botoșani, Memorialul Ipotești — Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță deschiderea expoziției personale „RECOLLECTION”, semnată de artistul Dan G...
Medalii câștigate de sportivii de la SINH DAU Botoșani la Campionatul Național de la Onești! (Foto)
În zilele de 31.10 – 01.11.2026, Sala Polivalentă – “Nadia Comăneci” din Onești, a găzduit Campionatul Național pentru Juniori si Seniori la Qwan-ki-do. Acestă impo...
Un botoșănean furios a distrus telefonul soției, nu avea voie nici să se apropie de ea!
La data de 01 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna C...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.70 secunde