Sucevean condamnat cu suspendare, după ce a biciuit două botoşănence, mamă şi fiică!
Stiri Botosani Saturday, 18 June 2016 ActualitateFemeia de 37 de ani, Florica Marin, de etnie romă, domiciliată în comuna botoşăneană Corni, a fost diagnosticată cu traumatism toraco-abdominal şi contuzie hepatică, în urma înţepării cu obiectul tăietor. Aceasta a necesitat o intervenţie chirurgicală de urgenţă, la ficat.
Agresiunea care l-a avut în prim-plan pe Gheorghe Cazaciuc s-a petrecut în cursul anului trecut, iar soluţia de ieri de la Tribunalul Suceava nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa superioară, scrie Monitorul de Suceava.
Pentru actele de violenţă comise, Cazaciuc a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, acuzat de tentativă de omor. Nu a stat decât 24 de ore, fiind apoi lăsat să plece acasă şi cercetat în stare de libertate. Autorul s-a folosit de un bici, dar şi de o ţapină, cu aceasta din urmă provocându-i leziuni grave femeii în vârstă de 37 de ani.
Din ancheta ulterioară a poliţiei a rezultat că femeia şi fiica acesteia se aflau într-un grup mai numeros de persoane, care se deplasau cu trei atelaje hipo pe DN 17. Oamenii sunt de etnie romă şi au domiciliul în judeţul Botoşani. La Vama, grupul de persoane a avut o altercaţie cu un localnic, identificat ulterior în persoana lui Gheorghe Cazaciuc.
Bărbatul le-a agresat pe cele două, leziunile grave fiindu-i provocate femeii. Bărbatul a dispărut apoi imediat, soţul femeii sunând la 112.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Gala Fermierilor 2026, vezi când va avea loc evenimentul!
A fost anunțată data când va avea loc Gala Fermierilor pentru anul 20216. Pe 16 ianuarie, fermierii sunt invitați la Rediu să petreacă și să primească premii. În cadrul acestui ...
MARȚI DIMINEAȚĂ! Elevii din Săveni au dirijat ei traficul în fața școlii, alături de polițiști! (Foto)
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat ieri, 10 noiembrie 2026, o activitate preventiv-educativă la Școala Gimnazială nr. 1 Săveni . În cadrul activității, ...
Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!
Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.29 secunde