Substanțe periculoase cu destinația Franța, oprite la frontiera Rădăuți!

Pentru bunurile transportate ilegal, persoana a fost sancționată contravențional, iar autoturismul a fost reținut până la plata amenzii.

Substanțe periculoase cu destinația Franța, oprite la frontiera Rădăuți!

   foto: Realitatea Dorohoiană.ro

Echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism condus de un bărbat cu cetățenie română, o cutie ce conținea o butelie de freon precum și cantitatea totală de 48 de litri de alcool.

În data de 14 mai, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți, s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 27 de ani, aflat la volanul unui autoturism ce se deplasa către Franța.

 

În baza profilului de risc, echipa comună de control a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită o cutie ce conținea o butelie cu freon, cantitatea de 18 litri de vin spumant și 30 litri de băuturi spirtoase.

Persoana în cauză nu deținea autorizație de transport pentru butelia cu freon transportată, iar întreaga cantitate de bunuri, în valoare de aproximativ 3.500 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la transportul și tranzitul de substanțe și preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Conform prevederilor legale, pentru bunurile transportate ilegal, persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar autoturismul a fost reținut până la plata amenzii.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Senatorul Ovidiu Jitaru: ”O adunătură de habarniști din PSD a pus mâna pe Guvern și acum parcă le pare rău”

astăzi, 11:46

Senatorul liberal Ovidiu Jitaru a transmis un comunicat cu privire la situația politică a României, după intrarea Partidului Național Liberal în opoziție. Redăm integral comunicat...

Mașină răsturnată la Flămânzi, șoferul avea 1,32 alcoolemie!

astăzi, 10:46

În cursul zilei de joi, 29 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au depistat, în localitatea Flămânzi, un autoturism răsturnat pe partea caros...

Atenție! Se schimbă regulile la reînnoirea permisului de conducere!

astăzi, 10:19

Schimbările privesc vederea, anumite tulburări mintale, afecțiunile asociate consumului de alcool și efectele medicamentelor ori ale substanțelor psihotrope asupra capacității de a conduce. ...