Încep înscrierile în ”Taberele ARC” 2025, tinerii din afara țării așteptați și la Botoșani!

7000 de tineri români care trăiesc în afara țării sunt așteptați în această vară, în România, inclusiv în Botoșani.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) lansează astăzi cea de-a XVI-a ediție a Programului de Tabere „ARC” și deschide sesiunea de înscriere pentru cele 7000 de locuri disponibile, în nouă locații din țară, printre care și Botoșani.

“În acest an, tinerii români de pretutindeni vor avea oportunitatea să cunoască România prin interacțiunea cu meșteri și artiști populari din diferite zone ale țării. În cadrul activităților programate, ne dorim să transmitem într-un mod cât mai plăcut, accesibil și distractiv o parte din tradițiile și cultura noastră națională. În fiecare dintre cele nouă locații, cele mai multe de până acum, copiii vor avea parte de experiențe diverse, pe măsura curiozității și entuziasmului lor. Îi așteptăm cu drag în țară!”, a declarat Cristina–Lavinia Arnăutu, director cu atribuții de secretar de stat al DRP.

 

Programul de Tabere ARC, inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, este destinat elevilor şi tinerilor români din afara granițelor țării, care se încadrează, conform legii, în categoria românilor de pretutindeni.

În perioada 15 mai – 15 iunie 2025, cei interesați se pot înscrie prin intermediul aplicației https://dprp.arc.inspect.com.ro/. Aplicația permite înscrierea de grupuri de până la 12 participanți, de asemenea, alegerea perioadei și locației. Mai multe informații sunt disponibile în regulamentul de aici.

Ediția din acest an, organizată cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, al Consiliului Județean Dâmbovița și al Patriarhiei Române, se va desfășura în intervalul 1 iulie – 2 septembrie 2025, în serii consecutive, de câte 8 zile, în următoarele locații:

Centrul de Agrement Oglinzi, județul Neamț

Centrul de Agrement Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud

Centrul de Agrement Codrii de Aramă, județul Botoșani

Centrul de Agrement Căprioara – Moroeni, județul Dâmbovița

Centrul de Agrement Gălăciuc, județul Vrancea

Satul de vacanță IC Ponor Padiș, județul Cluj

Centrul Sportiv Național „Elisabeta Lipă” Snagov, județul Ilfov

Centrul Sportiv Național Arcul de Triumf, municipiul București

Mănăstirea Caraiman – Bușteni, județul Prahova.

Timp de o săptămână, copiii își pot îmbunătăți cunoștințele despre România și abilitățile de comunicare în limba română prin intermediul atelierelor interactive în care vor învăța meșteșuguri tradiționale, cum se realizează obiectele de artizanat sau portul popular. În același timp, prin dans, muzică, activități sportive și cu caracter preventiv (prim-ajutor, siguranță rutieră, prevenirea incendiilor, campanii antidrog etc), întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale și excursii la cele mai frumoase obiective, vor afla mai multe informații despre istoria, geografia și cultura zonei vizitate.

Organizatorii vor asigura cheltuielile de cazare şi masă pentru toţi participanții din tabere. Participanţii din diaspora îşi vor asigura, din surse proprii, cheltuielile de transport din ţara de reşedinţă până la Bucureşti şi retur.

De asemenea, aplicația https://dprp.arc.inspect.com.ro/ este deschisă și tinerilor români care doresc să se implice ca voluntari, să intre în contact cu noua generație de români din diaspora și comunitățile istorice și să-i ajute să descopere România.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie: Un botoșănean de 33 de ani a murit după ce două autoutilitare s-au ciocnit frontal!

Thursday, 14 May 2026

Un bărbat de 33 de ani, din județul Botoșani, a murit, joi, într-un accident rutier produs între două autoutilitare care s-au ciocnit frontal. ”Astăzi, în jurul orei 15...

Copiii din Dorobanți au învățat alături de polițiști regulile de circulație!

Thursday, 14 May 2026

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nicșeni au organizat o activitate preventiv-educativă dedicată preșcolarilor Școlii Gimnaziale „Mihai Constantinescu” Dorobanți avâ...

Surpriză uriașă! Valeriu Iftime vrea un star din Superliga la Botoșani: ”Dacă vine la noi o să plece pe bani grei”

Thursday, 14 May 2026

Iftime l-a avut în grădină, la FC Botoșani, pe Olimpiu Moruțan, în perioada 2016-2018. Fotbalistul a plecat atunci la FCSB pentru 1,2 milioane de euro, iar în 2021 a făcut pasul...

-->