Studenţii vor gratuitate la transportul în comun şi o zi liberă pentru a putea vota
Stiri Botosani Wednesday, 28 November 2012 ActualitateAlianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) arată, într-un comunicat de presă remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că studenţii care învaţă în altă localitate decât cea în care au domiciliul stabil nu vor putea vota acolo unde studiază, chiar dacă au viză de flotant.
Astfel, ANOSR cere Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Transporturilor să le acorde studenţilor gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie, pentru a putea merge să voteze în localităţile în care au domiciliile.
De asemenea, studenţii vor să aibă zi liberă în 10 decembrie, când se vor întoarce din localităţile de domiciliu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!
Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...
Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate
Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...
Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online
Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.34 secunde