Statul trebuie sa inapoieze banii pe taxa de poluare
Stiri Botosani Wednesday, 20 April 2011 ActualitateCurtea de Justitie de la Luxemburg a decis, de curând, ca taxa de poluare instituita în România începând cu 1 iulie 2008 este contrara dreptului UE. Tribunalul Sibiu, care avea pe rol un litigiu ce viza aceasta taxa, a adresat Curtii de Justitie a UE (CJUE) întrebari cu privire la compatibilitatea acestei reglementari cu dreptul Uniunii. Cazul Tatu a devenit astfel unul de referinta pentru toate litigiile care au avut, au sau vor avea ca obiect aceasta taxa.
"Decizia este obligatorie pentru noi, Curtea de la Luxemburg fiind singura care interpreteaza oficial Tratatul UE. Astfel, în toate litigiile aflate pe rolul instantelor, care au ca obiect taxa de poluare, va trebui sa se tina cont de aceasta decizie. Chiar daca se refera strict la OUG nr. 50/2008, modificarile ulterioare au vizat doar cuantumul taxei, si nu conceptia cu privire la aceasta. De aceea, hotarârea CJUE ar trebui sa aiba efect si asupra modificarilor ulterioare", a spus judecatorul Cristi Danilet, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Aceasta precizare vine în contextul în care autoritatile române au înteles ca decizia nu ar viza decât vechea forma a OUG nr. 50, nu si modificarile ulterioare. "In forma actuala, legea privind taxa de poluare auto nu a ridicat pâna acum probleme de natura neconformitatii cu dreptul european. Nici CJUE si nici Comisia Europeana nu au semnalat acest aspect. O hotarâre preliminara a CJUE, care este o interpretare a dreptului european relevant, nu este susceptibila de a fi pusa în executare. Ea este însa obligatorie pentru instanta nationala în procesul de solutionare a cauzei", este de parere Horatiu Razvan Radu, agent guvernamental al României pentru CJUE si Tribunalul UE.
La rândul sau, Claudiu Ecedi-Stoisavlevici, administrator jurist la CJUE, a precizat pentru Capital ca "Hotarârea CJUE are în vedere OUG nr. 50/2008 în versiunea sa initiala, fara modificarile ulterioare. In ceea ce priveste forma modificata a taxei, revine instantelor nationale sarcina de a examina compatibilitatea acesteia cu dreptul Uniunii, pe baza argumentelor din hotarârea Tatu. In cazul în care ar avea dubii cu privire la interpretarea dreptului Uniunii, instantele nationale au posibilitatea de a sesiza din nou Curtea de la Luxemburg. De altfel, Curtea a fost deja sesizata cu o noua trimitere preliminara, care priveste versiunea modificata a OUG nr. 50/2008 - astfel cum aceasta era în vigoare la 1 februarie 2010, însa hotarârea va fi pronuntata, probabil, abia în toamna".
capital.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
VIDEO - Tânăr și... inconștient: Permisul reținut pentru 240 de zile și amendă de peste 6.000 de lei!
PoliÈ›iÈ™tii Serviciului Rutier, aflaÈ›i în serviciul de supraveghere È™i control al traficului, pe DN 29 D, în localitatea SiliÈ™cani, au surprins un autoturism, condus de un t&acir...
Tentativă de sabotaj a căii ferate, al doilea incident grav în doar 10 zile!
Compania NaÈ›ională de Căi Ferate semnalează că, pe raza sucursalei Regionale de Căi Ferate IaÈ™i, duminică, în jurul orei 16:53, mecanicul trenului R 5733, operat de Societatea NaÈ›ionalÄ...
Drama unei familii și lecția care îți poate salva ție viața! - VIDEO
O familie din BotoÈ™ani trece prin clipe grele. Un adolescent de 16 ani se zbate între viață È™i moarte după ce a intrat într-un iaz să se răcorească È™i a fost la un pas să se &ici...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.23 secunde