Spanzurat sub ochii mamei sale!

Alcool si depresie! Barbatul din Stancesti, care si-a pus capat zilelor luni noaptea, amenintase de nenumarate ori ca se va sinucide.

Mama sa, cea care a avut nefericirea de a-si gasi fiul in streang, a spus ca barbatul, care miercuri ar fi implinit 53 de ani, consuma in exces bauturi alcoolice, asta fiind, se pare, si cauza depresiei in care cazuse in ultimul timp. G.A. si-a pus capat zilelor in anexa din curtea casei.

In stare de soc, mama sa a mai avut putere sa sune la 112, in speranta ca medicii vor reusi sa ii salveze fiul. Medicii s-au deplasat de urgenta la Stancesti, primele informatii indicand ca barbatul ar mai putea fi in viata.

"Nu am mai putut face nimic, decesul survenind cu mai bine de 30 de minute in urma", a mentionat Daniela Amarandei, medic la Ambulanta.

La examinarea externa nu au fost observate leziuni in afara celor specifice mortii prin spanzurare.

Cu toate acestea, decesul barbatului din Stancesti a intrat in atentia criminalistilor, care au inceput o ancheta, fiind dispusa necropsia, in vederea stabilirii cu exactitate a cauzei mortii.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

astăzi, 21:23

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

astăzi, 20:51

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...