Soţii bătăuşi, ţinuţi la distanţă şi evacuaţi
Stiri Botosani Thursday, 16 February 2012 ActualitateUn proiect de modificare a legii de combatere a violenţei în familie le pregăteşte agresorilor pedepse dure. Legea, iniţiată de parlamentari ai PDL şi minorităţi, a fost adoptată în Senat şi urmează să intre la vot final, în Camera Deputaţilor, for decizional.
Statisticile arată că 75%-80% dintre femei sunt abuzate în spaţiul domestic (verbal, psihologic, fizic, sexual).
Soţul violent, la 200 de metri distanţă
Cele mai multe femei agresate nu depun plângere împotriva soţilor, fie pentru că se tem că ajung în stradă, cu copiii, fie pentru că amenzile date acestuia destabilizează bugetul familiei, relateza evz.ro.
Potrivit noului proiect de lege, victima are dreptul să solicite în instanţă ordin de protecţie provizoriu. Astfel, judecătorul îi poate interzice agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună şi să-l oblige să suporte cheltuielile medicale, de judecată, dar şi costurile cazării şi consilierii celor pe care îi abuzează.
Victima mai poate cere ordin de restricţie, care prevede păstrarea distanţei de minimum 200 de metri faţă de persoana vătămată şi interzicerea oricărui contact telefonic, pe o perioadă de doi ani. "Votarea de marţi pe articole din Camera Deputaţilor este ultimul pas spre votul final de săptămâna viitoate pe acest proiect, care corelează legislaţia românească cu cea europeană, chiar dacă vine după mai bine de 7 ani", a declarat unul dintre iniţiatorii legii, deputatul Petru Movilă.
Amenzi pentru agresorul care contactează victima
De asemenea, proiectul de lege prevede şi sancţionarea cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei, pentru refuzul primirii în adăpost sau cel de a acorda asistenţă medicală victimelor, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru refuzul părăsirii adăpostului, când condiţiile ce au impus internarea nu mai sunt valabile, şi amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru încercarea agresorului de a pătrunde în adăpostul victimei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Iftime, din ce în ce mai încrezător: "E formidabil ce face Croitoru!"
Valeriu Iftime este mulțumit de exprimarea celor de la FC Botoșani în momentul de față. Finanțatorul clubului moldovean a spus că vede roadele muncii lui Marius Croitoru, însă trebu...
Narcis Ilaș și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu primit în meciul cu FC Argeș!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal (FRF) a anunțat miercuri, 16 septembrie 2026, o serie de decizii privind mai multe cluburi și jucători, incluzând sancțiuni financ...
50 de noi locuri de cazare pentru studenți în județul Botoșani!
Investiția a fost realizată cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar valoarea totală a proiectului ajunge la peste 16 milioane de lei. Universitatea „A...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.01 secunde