Soluţii pentru problemele ridicate de medicii de la UPU Botoşani!
Claudia Luca Friday, 23 January 2015 ActualitatePetre Rădăuceanu spune că a discutat cu directorul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi s-a convenit ca activitatea din UPU-SMURD să fie coordonată şi de medicii din Unitatea de Primiri Urgenţe, nu numai de către Ambulanţă.
Cât priveşte angajarea de medici, s-a înaintat o solicitare în acest sens către conducerea Spitalului Judeţean.
“Colegii mi-au adus la cunoştinţă nemulţumirile pe care le au. Am vorbit cu doamna director Mateciuc de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi este de acord să împărţim coordonarea jumate-jumate, deci o problemă este rezolvată. Într-adevăr, după numărul de prezentări am avea dreptul pentru a asigura un act medical de calitate la o gardă formată din trei medici, ceea ce am şi înaintat conducerii spitalului care la rândul ei va trimite Ministerului Sănătăţii, deoarece orice înfiinţare de linie de gardă trebuie avută aprobare şi finanţare din partea Ministerului", a precizat medicul Petre Rădăuceanu.
O altă nemulţumire a cadrelor medicale de la UPU este legată de neacordarea tuturor sporurilor prevăzute de lege pentru activitatea în UPU.
“La problema expusă sigur vom căuta calea legală pentru a recupera acel spor de 15%. Vedem exact care sunt formalităţile şi dacă o să se considere că este dreptul nostru vom acţiona ca atare pentru colegi ca să primească aceşti bani", a mai spus şeful UPU-SMURD.
Vezi şi Nemulţumire în rândul medicilor de la UPU Botoşani! "Sunt pasibili oricând de malpraxis"
Spune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.33 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici