Soferul din Dorohoi care s-a izbit intr-un autoturism „Scoala” avea o alcoolemie de 2,95 g/l!

La data de 21.11.2011, în jurul orei 14.00, Politia municipiului Dorohoi a fost sesizată de către B. Necolai despre faptul că la intersectia străzilor C.D.Gherea cu Dimitrie Pompeiu din municipiul Dorohoi, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.

La faţa locului poliţiştii au stabilit că la data de 21.11.2011, în jurul orei 13.45, I. Gheorghe de 53 ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism pe strada C.D.Gherea, ajungând la intersectia cu strada Dimitrie Pompeiu, acrosează autoturismul în care se afla reclamantul, care aştepta să pătrundă în intersecţie, având prioritatea de trecere restricţionată de indicatorul “Oprire; din accident a rezultat avarierea celor două autoturisme.

La fata locului au fost identificaţi doar ocupantii autoturismului reclamantului, autoturism care circula în regim Şcoala. Conducătorul auto I. Gheorghe care a provocat accidentul, a părăsit locul faptei, fiind identificat în jurul orei 16.50, la domiciliul său.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

A fost condus la Spitalul municipal Dorohoi, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Analizele acestor probe au indicat valori de 2,95 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,75 g/l alcool pur în sânge la a doua probă.

I. Gheorghe este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, fără încuviintarea organelor de poliţie, a declarat insp.pr. Daniela Gheorghiescu, purtator de cuvant in cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Botosani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...

Semnificațiile zilei de 14 noiembrie: „Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului

astăzi, 12:21

În fiecare an, pe 14 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Apostol Filip. Tot în această zi, în calendar, este consemnat „lăsatul secului pentru p...