Șoferul care a produs accidentul cu victimă, de la Concești, era beat

Polițiștii botoșăneni au demarat cercetări pentru comiterea a două infracțiuni la regimul rutier.

Accidentul rutier care a avut loc, duminică după-amiază, pe raza localității Movileni, din comuna Concești, s-a soldat cu avarierea autoturismului și vătămarea corporală a pasagerului din dreapta față, în vârstă de 52 de ani. 

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, șoferul, în vârstă de 40 de ani, se afla sub influența băuturilor alcoolice.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului”, a declarat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

Reamintim faptul că, mașina în care se aflau cei doi bărbați s-a răsturnat în decor, iar pasagerul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au constatat că autoturismul era răsturnat pe o parte și toate persoanele erau ieșite din interior.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...