Șoferii condamnați pentru uciderea unei persoane vor putea da examen pentru un nou permis doar după cinci ani de la ieșirea din închisoare

Cei condamnați definitiv pentru uciderea unei persoane, în condițiile în care acest lucru s-a întâmplat din cauza nerespectării legislației rutiere, nu vor putea susține examen pentru obținerea permisului de conducere timp de cinci ani de la executarea pedepsei cu închisoarea sau de la momentul expirării termenului de supraveghere stabilit. Măsura se regăsește într-un proiect de lege ce a primit luni votul senatorilor.

Proiectul legislativ ce merge acum la Camera Deputaților, pentru dezbatere și votul decisiv din Parlament, vizează aprobarea OUG 11/2023, așa cum se întâmplă în cazul tuturor ordonanțelor, prin care, la începutul anului, s-a stabilit modificarea Codului rutier.

 

Printre altele, s-a stabilit acum introducerea în Codul rutier a unei noi prevederi legate de redobândirea dreptului de a conduce, în cazul șoferilor condamnați definitiv pentru uciderea unei persoane, scrie Avocatnet.ro.

Concret, în Codul rutier va fi prevăzut faptul că „persoana care nu deține permis de conducere și a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracțiune care a avut ca rezultat uciderea unei persoane, săvârșită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, precum și persoana al cărei permis de conducere a fost anulat (...) nu au dreptul să se prezinte la examen pentru obținerea permisului de conducere, respectiv pentru obținerea unui nou permis de conducere, după caz, pe o perioadă de cinci ani de la data executării pedepsei în regim de privare de libertate sau de la data expirării termenului de supraveghere stabilit de instanță”.

Asta înseamnă că șoferii condamnați pentru uciderea unei persoane nu vor putea conduce un vehicul timp de cinci ani de la ispășirea pedepsei.

La începutul acestui an, prin OUG 11/2023 au fost aduse mai multe modificări Codului rutier. Una dintre noutățile apărute atunci stabilește că persoana căreia i-a fost anulat permisul de conducere, ca urmare a condamnării pentru o infracțiune care a fost dezincriminată, se poate prezenta la autoritatea competentă pe raza căreia își are domiciliul sau reședința pentru eliberarea unui nou permis de conducere, fără să fie nevoie să susțină examen.

Apoi, în situația în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracțiune care a fost dezincriminată, șeful serviciului rutier competent trebuie să stabilească restituirea lui.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești!

astăzi, 15:15

Botoșani,  Memorialul Ipotești — Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță deschiderea expoziției personale „RECOLLECTION”, semnată de artistul Dan G...

Medalii câștigate de sportivii de la SINH DAU Botoșani la Campionatul Național de la Onești! (Foto)

astăzi, 14:40

În zilele de 31.10 – 01.11.2026, Sala Polivalentă – “Nadia Comăneci” din Onești, a găzduit Campionatul Național pentru Juniori si Seniori la Qwan-ki-do. Acestă impo...

Un botoșănean furios a distrus telefonul soției, nu avea voie nici să se apropie de ea!

astăzi, 14:15

La data de 01 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna C...