Șofer încarcerat și trei mașini făcute praf într-un accident pe strada Împărat Traian! FOTO, VIDEO
ACCIDENT!

Un bărbat a rămas încarcerat în autoturismul pe care îl conducea, iar alte două persoane au fost rănite, după un impact violent ce a avut loc, luni seara, pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, în apropiere de intersecția cu strada Octav Onicescu.

Șoferul unui autoturism Alfa Romeo se deplasa dinspre sediul ISU iar când a ajuns în apropiere de intersecția cu strada Octav Onicescu un autoturism Dacia Logan i-a tăiat calea. Impactul a fost atât de violent încât Loganul a fost aruncat într-un al treilea autoturism, o Dacia, parcat pe marginea străzii.

Un fum puternic s-a răspândit imediat în zonă iar cetățenii care locuiesc în apropiere au ieșit din case speriați că s-a produs o explozie, zgomotul puternic din momentul impactului auzindu-se de la depărtare.

Șoferul din Dacia Logan, un tânăr, a fost proiectat pe bancheta din spate, având răni la nivelul capului, dar și la membre. Mai mulți cetățeni i-au sărit în ajutor, dar nu l-au putut scoate din autoturism. Tânărul a fost scos de pompierii de la descarcerare, angajații ISU intervenind și pentru prevenirea izbuncirii unui incendiu.

"Ne-am deplasat cu patru autospeciale. La sosirea la locul intervenției am găsit trei victime, două cu leziuni ușoare, au ieșit singure din mașină și o a treia încarcerată, din autoturismul Logan. A fost scoasă în condiții de securitate și predată celegilor de la ambulanță. În continuare s-au desfășurat operațiuni și activități complementare de verificare a bornelor și de înlăturare a oricărui pericol de aprindere sau de poluare a mediului de la scurgerile de lichide de la mașinile implicate în accident.", a declarat Narcis Jachel, din cadrul ISU Botoșani. 

Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor rănitului direct pe stradă, după care acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri. Răniți ușor au fost șo șoferul din ALfa Romeo și un pasager din aceeași mașină, dar nu s-a impus transportul acestora la spital.
Șoferul de pe Alfa Romeo susține că Loganul nu ar fi avut farurile aprinse și  că nu a mai apucat să îl evite, nedându-și seama ce manevră vrea să facă șoferul.

"Am claxonat să văd dacă nu se dă, aveam în jur de 60 de km la oră. Am frânat dar nu am mai apucat să văd nimic, m-am dus în el. L-am găsit pe lateral cum ar veni, nu avea faruri aprinse", a spus șoferul de pe Alfa Romeo. 

La locul accidentului au ajuns și polițiștii care au făcut măsurători în urma anchetei urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. 
















 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă meteo de Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:03

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben care vizează și județul Botoșani. Avertizarea meteo – Cod Galben de vânt puternic, este valabilă vine...

Atenție, șoferi! Elicopterul Poliției survolează astăzi arterele rutiere din județul Botoșani!

astăzi, 09:36

Acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere continuă în județul Botoșani. Astăzi, 13 noiembrie, elicopterul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne survol...

Botoșănean căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors!

astăzi, 09:20

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Botoșani, este căutat de poliție după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii, alertați de familie, fac apel...