Societăți comerciale din Botoșani, verificate de polițiști! Produse false găsite, dosar penal deschis! (Foto)

La data de 30 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani împreună cu structurile de ordine publică au organizat o acțiune pentru descoperirea și sancționarea faptelor de comerț ilicit, în municipiul Botoșani.

În cadrul activităților au fost verificate 27 de societăți comerciale în vederea verificării respectării legislației în vigoare.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 30.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

 

De asemenea, polițiștii au depistat la o societate comercială, din municipiul Botoșani,  22 perechi de încălțăminte și 2 compleuri care ar fi purtat semne identice sau asemănătoare cu mărci înregistrate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

                           

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

Tuesday, 6 October 2026

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

Tuesday, 6 October 2026

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...

Primul parlamentar exclus din grupul PNL pentru că nu a votat Guvernul Mureșan este din Botoșani!

Tuesday, 6 October 2026

Deputatul Eduard Mititelu a fost exclus din grupul PNL de la Camera Deputaților pentru că nu a votat Guvernul Mureșan. Mititelu nu era la prima abatere, el acceptase în iunie un post de mi...