Soare de vara pe 1 Mai!

Dacă doriţi să porniţi în minivacanţa de 1 mai de vineri, soarele vă va fi un aliat indiferent în ce regiune vă veţi afla. Doar la munte norii par ceva mai consistenţi, dar şansele de ploaie sunt extrem de mici. În plus, vremea continuă să se încălzească.

Vineri, la amiază vor fi temperaturi de la 18 grade pe litoral până la 25 în Maramureş şi vestul Olteniei. Vorbim, aşadar, de maxime de 24 de grade la Iaşi, Cluj şi Craiova, 23 în capitală şi 18 la Constanţa. Chiar şi în depresiuni, la Miercurea Ciuc şi la Bilbor e cald şi soare, cu maxime de 18-20 de grade.

Sâmbătă nu plouă nicăieri, ba chiar e mai cald decât ar fi normal. Soarele se întâlneşte doar cu câţiva nori, neaducători de ploaie, iar temperaturile vor fi şi de 27 de grade în sudul ţării, cu 26 în Bucureşti sâmbătă. Aproape vară, deci.

Chiar şi la altitudini mai mari temperaturile trec de 20 de grade, cu 21 de grade în Bilbor şi 23 la Miercurea Ciuc. La Constanţa, soarele de peste zi va reuşi să aducă 19 grade Celsius fără şanse de ploaie.

"Vom avea o vreme caldă de 1 mai, în toată ţara. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 26 de grade, puţin mai coborâte pe litoral până spre 16 grade. Minimele se vor încadra între 6 şi 15 grade", a declarat meteorologul Meda Georgescu.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox – 30 octombrie: Sf. Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa

astăzi, 07:00

Sfinţii Zenovie şi Zenovia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi s-au născut din părinţi dreptcredincioşi într-o cetate din părţile Ciliciei, numită Egeea. Du...

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...