Situaţia de la Spitalul Judeţean, în atenţia secretarului de stat Vasile Cepoi!

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Vasile Cepoi, va face o analiză a situaţiei existente în prezent la Spitalul Judeţean "Mavromati".

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a fost zilele acestea la Bucureşti şi a avut o discuţie cu oficialul din Minister în acest sens, urmând a fi elaborată şi o strategie în vederea creşterii finanţării la cea mai mare unitate spitalicească din judeţ.

“Am căzut de acord cu domnul ministru Vasile Cepoi să preia el coordonarea analizei tuturor aspectelor care au stat la baza subfinanţării Spitalului Judeţean. Pe baza materialelor trimise de spital, dumnealui va face o analiză foarte serioasă, va veni şi cu soluţii ce trebuie să facem pentru a avea o finanţare mai mare, şi după ce vom avea un punct de vedere clar, domnul Cepoi va veni la Botoşani şi vom prezenta pe documente o strategie de creştere a finanţării la Spitalul Judeţean. Vreau să îmi spună ce trebuie să fac din punct de vedere organizatoric, tehnic, să pun la punct toate aceste lucruri., a declarat Florin Ţurcanu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție din Botoșani!

astăzi, 19:08

Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obținut nota 7.04, iar s...

72,1% dintre candidații pentru funcțiile de director și director adjunct pentru școlile din Botoșani au promovat prima probă!

astăzi, 18:25

La nivelul județului Botoșani, proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preu...

Lucas de Vega de la FC Botoșani, MVP-ul partidei cu UTA Arad!

astăzi, 18:04

Pentru evoluția pe care a avut-o pe stadionul „Municipal” contra formației UTA Arad, în care și-a trecut în cont un supergol, Lucas de Vega Lima a fost desemnat MVP-ul parti...