Sancțiune pentru site-ul de satiră Times New Roman, de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării. Forul a decis amendarea cu 16.000 de lei a site-ului pentru un text ce o viza pe iubita lui Liviu Dragnea, Irina Tănase, text intitulat: „Curva lui Dragnea, asaltată de PSD-iști,…”.
„...se creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa femeilor membre PSD reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate al acestora”, se menționează în comunicatul postat pe site-ul CNCD.
Sancțiunea este împărțită astfel:
5.000 de lei pentru Infant Media, societatea care administrează Times New Roman.
5.000 de lei pentru autorul articolului.
3.000 de lei pentru editorul-șef.
3.000 de lei pentru administratorul Infant Media.
„Nu se termină aici, de-abia începe. Vom contesta decizia”, a declarat Alex Dona, Managing Partner TNR, pentru Paginademedia.ro.
Cazul a ajuns pe masa CNCD ca urmate a unei sesizări venite din partea mai multor femei din PSD: Viorica Dăncilă, Carmen Dan, Gabriela Firea, Olguța Vasilescu și Irina Tănase.