Sistemul de garanție-returnare s-ar putea extinde. Pentru ce alte tipuri de ambalaje ar putea fi introdusă garanția de 50 de bani!

Garanția astăzi în lege este de 50 de bani, cel mai probabil această garanție se va păstra și la noile tipuri de ambalaje!

Sistemul de garanție-returnare s-ar putea extinde. Pentru ce alte tipuri de ambalaje ar putea fi introdusă garanția de 50 de bani!

   Foto: Inquam Photos/George Călin

Deputatul PNL Mircea Fechet, fost ministru al Mediului, a anunțat, luni, depunerea unei inițiative legislative potrivit căreia se extinde sistemul de garanție-returnare și la ambalajele de borș, oțet, apă distilată, cafea și produsele de cafea, precum și la borcane și ambalaje reutilizabile.

”Am depus, astăzi, un proiect de lege care modifică legislația primară în ceea ce privește ambalajele, legat de extinderea sistemului de garanție-returnare. Practic, ducem SGR-ul și în cămară pentru că, pe lângă toate categoriile cu care ne-am familiarizat deja, urmează să extindem sistemul și la borș, la oțet, la apă distilată, la cafea sau produse pe bază de cafea.

 

Totodată, mai am o veste foarte bună, respectiv faptul că începând cu 1 ianuarie 2027 sperăm să avem sistemul de garanție-returnare și la borcane, fie că discutăm despre borcane cu capac din metal sau de plastic, de compot, de zacuscă sau de murături”, a afirmat Fechet, la Parlament, citat de Agerpres.

El a menționat că, potrivit proiectului, borcanele vor putea fi aduse la RVM-uri, la punctele de colectare, și, astfel, se va putea atinge un grad de colectare adecvată a acestora. Fechet a spus că acest sistem de garanție-returnare va fi și pentru ambalajul reutilizabil.

”Astăzi, SGR-ul este doar pentru ambalaj de unică folosință. Auziți, probabil, ori de câte ori introduceți o sticlă într-un RVM cum este, fie spartă, dacă discutăm despre sticlă, sau presată în cazul unui unei doze sau în cazul unui pet.

Pentru ambalajul reutilizabil și sticla se poate refolosi și de 50 de ori și de 60 de ori, fiind spălată pentru sucuri, pentru apă plată sau minerală, băuturi răcoritoare, bere și așa mai departe să putem să ne folosim de aceeași infrastructură și pentru gestionarea ambalajului reutilizabil”, a menționat deputatul liberal.

Întrebat dacă se va aplica și pentru capsulele reutilizabile, Fechet a spus că în niciun caz nu se poate introduce o capsulă de cafea într-un RVM.

”Deocamdată, discutăm despre ambalaje reutilizabile, capsulele reutilizabile, bineînțeles că la fel cum se întâmplă cu multe alte deșeuri care ar putea fi reciclate, ele sunt o problemă de mediu ce trebuie gestionată. În niciun caz nu putem să introducem o capsulă de cafea într-un RVM pentru că RVM-ul pretinde niște dimensiuni minime și niște dimensiuni maxime.

Garanția astăzi în lege este de 50 de bani, cel mai probabil această garanție se va păstra și la ambalajul reutilizabil”, a mai spus Fechet.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vești bune de la Stânca! Nova Apaserv anunță când se va relua furnizarea apei!

Sunday, 28 June 2026

Nova Apaserv Botoșani informează utilizatorii că lucrările de remediere a avariei produse la conducta de aducțiune apă brută DN 560 din zona Stânca au fost finalizate, iar încep&aci...

Tragedie într-o localitate din Botoșani: Bărbat mort, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe câmp!

Sunday, 28 June 2026

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un câmp din localitatea Flămânzi. Tragedia s-a întâmplat în această după...

Ce spune conducerea CJ Botoșani, după ce mii de oameni au rămas fără apă din cauza unei avarii majore!

Sunday, 28 June 2026

O avarie majoră, apărută noaptea trecută, la Stânca, a lăsat fără apă la robinete mii de botoșăneni în contextul în care meteorologii au emis Cod Roșu de caniculă pâ...