Sindicatele din invatamant se reunesc, in vederea declansarii protestelor!

Sindicatului Invatamantului Preuniversitar si Liga Sindicatelor din Invatamant pregatesc actiuni de protest comune, urmand ca in perioada urmatoare sa se incheie un protocol in acest sens intre cele doua sindicate.

Maria Tiprigan, presedintele SIP, a precizat ca deja a avut discutii cu liderul LSI, si ca urmeaza ca in cursul acestei saptamani, daca profesori isi doresc inceperea protestelor, sa se stabileasca o data pentru demararea actiunilor sindicale. Ea a mai precizat ca si in randul membrilor de sindicat ai SIP va fi facut un referendum.

"Am invitat celalalt sindicat la a semna un protocol si le-am propus un protocol prin care sa se consfinteasca masuri de protest prin consens, ambele sindicate sa organizeze actiuni comune, pentru ca avem aceleasi drepturi si nu avem nimic de impartit. Noi avem deja rezultatele referendumului din luna iunie, am trimis din nou in scoli sa il reactualizam si am inteles ca si cei de la LSI inca nu au rezultatele clare, dar in cursul zilei de miercuri vom sti ce vor  oamenii in acest moment, ce actiuni de protest vor sa imbratiseze. Rezolvarea problemelor noastre tine de o actiune radicala", a spus Maria Tiprigan, presedintele SIP Botosani.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Percheziții domiciliare în Botoșani: Bijuterii în valoare de 1.732.000 lei identificate de polițiști!

astăzi, 10:48

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Botoșani, într-un...

Trei polițiști botoșăneni au participat la un schimb de experiență în Polonia! – FOTO, VIDEO

astăzi, 10:27

Trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la o activitate de pregătire și schimb de experiență desfășurată &i...

Sancțiuni de peste 30.000 de lei aplicate de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani!

astăzi, 09:39

Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani au efectuat trei acțiuni de inspecție și control în vederea verificării aplicării Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European ş...