Sigla-simbol a orașului Botoșani a fost spartă! Șeful Poliției Locale: „Le-am cerut să fie în permanență în patrulare!” (foto)

Literele care alcătuiesc numele Botoșaniului au o înălțime de doi metri și sunt iluminate. Acestea fac parte din proiectul „Eminescu – One culture, one route in Botoșani – Bălți”, alături de plăcuțele cu versurile din poemul Luceafărul.

Sigla-simbol a orașului Botoșani a fost spartă! Șeful Poliției Locale: „Le-am cerut să fie în permanență în patrulare!” (foto)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

La mai puțin de patru luni de la amplasarea în Centrul Istoric al municipiului reședință de județ, sigla cu numele orașului Botoșani a fost spartă.

Mai exact, după cum se vede și în imagini, a fost spartă litera „N” și, cel mai probabil, trebuie înlocuită cu totul.



Potrivit celor declarate de Lucian Deleanu, directorul Poliției Locale a municipiului Botoșani, incidentul s-a întâmplat în urmă cu aproximativ două luni de zile și paguba a fost provocată de un grup de copii care se jucau cu mingea.

E undeva de la începutul lunii aprilie sau finalul lunii martie. Pe camerele de supraveghere apare un grup de copii care jucau fotbal pe lângă siglă și cred că au dat cu mingea și au spart-o”, a declarat pentru Știri.Botoșani.Ro Lucian Deleanu, directorul Poliției Locale a municipiului Botoșani.


(Foto: Lucian Deleanu, directorul Poliției Locale a municipiului Botoșani)

Acest aspect a fost adus la cunoștința municipalității, iar patrula Poliției Locale a încercat să îi identifice pe copii pentru a lua legătura cu părinții acestora. Lucian Deleanu, venit la conducerea instituției pe 8 aprilie, după pensionarea lui Ioan Onuțu, spune că acest subiect a rămas la faza de „discuții”.

A fost înștiințată Primăria, am identificat cumva acel grup de copii, dar am rămas la nivel de discuții cu părinții. Am încercat să luăm legătura cu părinții, ca să remedieze paguba. Da, fac parte din comunitatea romă”, a precizat Lucian Deleanu.

„Am cerut să fie în permanență în patrulare în preajma Centrului Vechi”

Mai mulți oameni s-au plâns și de faptul că la Biroul Poliției Locale din Centrul Vechi niciodată nu este nimeni sau că nu ar mai fi funcțional sediul de acolo. Cu privire la acest aspect, șeful instituției vine cu o explicație.

După incidentul petrecut cu sigla cu numele orașului Botoșani, care a avut loc cu foarte puțin timp înainte ca Lucian Deleanu să vină la conducerea Poliției Locale, acesta le-a cerut subalternilor săi să fie mai prezenți în teren, în special în zona Centrului Vechi.

Biroul există, doar că polițiștii sunt în permanență în patrulare prin Centrul Istoric, dar nu doar prin Centru, ci și în zona din spatele Centrului. Eu le-am solicitat să fie mai mereu în patrulare, nu în birou. Biroul este doar pentru întocmirea unui proces-verbal. Sesizările se fac la 513100 și eu le-am cerut să fie în permanență în patrulare în preajma Centrului Vechi”, ne-a mai spus Lucian Deleanu.



De exemplu, de când s-a produs fenomenul de la siglă, o patrulă mobilă stă permanent în preajma acelei zone pentru a veni în sprijinul echipajului din Centrul Istoric, iar restul se schimbă în funcție de program.

„Încercăm să monitorizăm zonele”

Un alt fenomen s-a petrecut și la Casa Cărții, acolo unde mai mulți minori au început să se strângă noaptea și să vandalizeze și să deranjeze ordinea și liniștea publică.

Patrulele sunt foarte limitate, avem în jur de trei patrule pe schimb pe oraș, foarte multe zone și foarte multe solicitări pentru patrule în diferite zone ale orașului, cum ar fi Adamiu, mai nou în zona de la Casa Cărții, am avut un fenomen acolo. Tot un grup de copii, minori, noaptea pe la 2.00 - 3.00 și-au făcut un obicei să vandalizeze, să țipe, să urle, să deranjeze ordinea și liniștea publică. Noi încercăm să monitorizăm zonele cu două trei patrule, câte avem”, a adăugat Lucian Deleanu.

Șeful Poliției Locale spune că instituția se confruntă cu un deficit de personal, în condițiile în care și raza de competență este foarte mare.

Da, este deficit de personal și totodată aria foarte mare a municipiului. Începând de la Cornișa până în Zona Industrială. În toate zonele acum sunt parcuri pentru copii, modernizate cu bănci inteligente, zone de agrement, care necesită supraveghere. Noi încercăm să fim pe cât posibil în toate zonele din municipiu”, a conchis Lucian Deleanu, șeful Poliției Locale a municipiului Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Peste 20.000 de botoșăneni nu au acces la medic, primari acuzați de dezinteres! (Video)

Friday, 18 April 2025

Județul Botoșani se confruntă cu o criză acută a medicilor de familie. Cetățenii din opt comune nu au acces la medic de ani buni, iar alții s-au trezit de pe o zi pe alta că le-a plecat medic...

Medicii din Botoșani fac apel la echilibru și ponderabilitate înainte de sărbători: „Ar trebui să îți urmezi instinctul și să mergi la medic” (Video)

Friday, 18 April 2025

Urmează o perioadă încărcată pentru sistemul de urgență a unităților medicale. În fiecare an, la fiecare sărbătoare, zeci de botoșăneni ajung la urgențe fie că au mânca...

Medic de familie, agresat de un primar din Botoșani. A intrat noaptea peste el și l-a dat afară! (Video)

Thursday, 17 April 2025

În cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social din urmă cu două zile s-au discutat mai multe probleme pe care medicii de familie le întâmpină în județul Botoșani. Pe l&...